Nelu Cenan (stînga) și Liviu Cenan (dreapta), frații…noștri.
Foto. arhiva personală
Nelu și Liviu Cenan sînt frați, și, ca atare, seamănă: amîndoi sînt oameni foarte de treabă. Și-așa au fost mereu. Și înainte de 89 și după. Oameni pe care te puteai baza, prieteni adevărați, bărbați hotărîți. Am zis ca azi să le acordăm lor această pagină și cred că amicii lor de pretutindeni se vor bucura cînd vor citi materialul acesta.
La sală au venit la invitația lui Puiu Banu, ei știindu-se din vremea cînd Puiu juca la IRA, în județ, iar frații Cenan la Pata, tot în același eșalon fotbalistic.
Puiu Banu, cel cu care rememorăm acele vremuri, își amintește:
“Nelu și Liviu Cenan sînt doi oameni cu suflet mare, cu calități umane deosebite și, foarte important, buni fotbaliști. Îmi amintesc foarte bine de cei doi și de felul în care m-au impresionat. De exemplu prin ceea ce au făcut pentru fotbalul de la ei, din Pata. Acolo, ca oriunde la țară, duminicile erau sfinte. Biserica era la loc de cinste, mai ales în acea zi, iar după aceea urma distracția, așa cum era aceasta percepută și posibilă înainte de 89…Iar frații Cenan au avut o idee minunată, în acest sens, ocupîndu-se de organizarea unor meciuri amicale între Pata și U Cluj sau între Pata și CFR Cluj. Așa s-au perindat prin Pata o mulțime de fotbaliști care făceau deliciul locuitorilor de acolo…Urma grătarul de după iar la aceste meciuri participa întreaga suflare a satului.”
Se poate spune, așadar, că frații Cenan au fost ceea ce se cheamă acum organizatori de competiții, nu-i așa? În plus, ei evoluau și în teren și o făceau bine, după cum își amintesc și alții…
Puiu Banu, despre venirea lor la sală:
“Mi s-a părut normal să îi chem să facă parte din trupa noastră de la sală, mai ales că se cunoșteau cu majoritatea dintre noi și de la acele meciuri pe care le organizau ei la Pata. Se știau de exemplu cu Țegean, cu Anca, Dobrău, Bagiu, Bakos…Ei, cînd au ajuns la sală, ca membri fondatori, nu au venit printre străini. ”
Și mai era ceva important pe care Puiu a vrut nepărat să îl amintească: “Sînt sigur că mulți dintre noi, cei de la această mișcare, nu vor uita cum treceam pe la magazinul de carne a lui Nelu și ne luam cele necesare efectiv supraviețuirii, și nu exagerez cînd folosesc acest cuvînt. Așa ceva nu se poate uita. Prieteniile adevărate se leagă și se mențin în timpul vieții doar de către oamenii de calitate. Iar frații Cenan ne-au demonstrat tuturor că sînt astfel de oameni.”
Am fi nedrepți să nu-l adăugăm la capitolul…supraviețuire, și pe Liviu Cenan, cel care păstorea un local unde s-au ținut cîteva agape memorabile, unde omul punea la dispoziție nu doar cele necesare traiului, ci și cele mai puțin necesare, dar atît de importante uneori: lichidele, altele decît apa.
Revenind la profilul lor de fotbaliști, se poate spune că amîndoi erau la fel de harnici în teren precum erau și în viața de zi cu zi. Și amîndoi jucau mijlocași, o altă coincidență. Diferența consta în faptul că nu erau la fel de…”certați” de către unii (se știu ei, chiar dacă sînt acum peste mări și țări…), Neluțu scăpînd mult mai adesea de astfel de…admonestări verbale. Liviu, în schimb, le mai primea, dar avea un fel atît de simpatic de a le încasa încît îți era drag de el.
Și, apropo de admonestări, să știți că la încasat eu eram campionul, o să vă povestesc la un moment dat și despre asta. Nu știu cît de simpatic le încasam eu, dar de încasat le-am încasat. Eu aveam și circumstanțe atenuante: nu știu cum se făcea dar mai mereu eram cel mai tînăr din trupă, și-atunci n-aveam de ales, trebuia să mă…prefac că sînt ascultător…
