Universitatea Cluj a lovit cînd a trebuit și a cîștigat un meci esențial pe terenul celor de la ACS Poli Timișoara, 2-1.
Eroul meciului a fost Max Nicu, „oaia neagră” de pînă acum trecîndu-și în cont pasa decisivă de la golul egalizator înscris de Lungu și realizarea personală de la golul al doilea, gol cu care U a dat lovitura.
Universitatea Cluj, susținută într-o zi de Paști de suporterii săi chiar și la sute de kilometri distanță de casă, le-a produs acestora dar și celor care continuă să creadă în această echipă, o mare bucurie.
Victoria pe terenul celor de la Timișoara reprezintă o imensă gură de oxigen pentru U, formație aflată într-o luptă pe viață și pe moarte pentru salvarea de la retrogradare. Inventivitatea antrenorului Teja, care a găsit formula cîștigătoare într-un asemenea moment dificil, merită și ea remarcată. El a dat dovadă de curaj pentru că l-a aruncat în luptă pe Max Nicu încă de la început (în condițiile în care evoluțiile acestuia au fost șterse spre inexistente pînă acum), simțind poate că fotbalistul trebuie să aibă și el o tresărire de orgoliu. Și iată că i-a ieșit.
Meritele pentru această victorie revin întregului grup, care s-a coagulat în timp și care demonstrează încă o dată că această formație își merită pe deplin locul în prima ligă.