Prietenul meu, actorul Dragoș Pop, a acceptat propunerea de a fi moderatorul lansării cărții Supercampionii Clujului, sub egida editurii Colorama, eveniment care va avea loc pe data de 12 iunie, ora 12, la Cluj Arena, în sala de conferințe de la etajul 1.
Ultima apariție a sa în această calitate, de prieten al sportului, a fost în decembrie 2013 cînd a moderat evenimentul legat de dezvelirea statuii doctorului Mircea Luca, din fața Cluj Arena. Despre acel moment puteți citi aici.
Iar fotografia de față îi aparține lui Nicu Cherciu, un alt perfecționist. Vă invit să intrați pe blogul său de fotografie, aici, unde puteți găsi foarte multe poze de la evenimentele culturale ale orașului Cluj (inclusiv din reprezentațiile cu Dragoș Pop).

