Astazi au avut loc cele doua semifinale de pe tabloul de dublu la turneul Futures de 15.000 de dolari, Banca Transilvania Trophy 2014. Pe terenul 1 s-au intalnit perechile Cornea/Gheorghe si Giurgiu/Jecan. Clujenii Ilie-Aurelian Giurgiu si Alex Jecan (antrenor la Winners Tennis Club) au inceput foarte bine meciul, adjudecandu-si primul set cu 6-4. In cel de-al doilea, adversarii lor au echilibrat repede scorul, impunandu-se cu 6-1. A fost nevoie de super tie-break pentru a se decide perechea finalista. Aici, perechea clujeana Giurgiu/Jecan a castigat cu 10-4 si va juca a doua finala de turneu Futures in decurs de o luna.
Pe terenul 7, la aceeasi ora cu semifinala de pe terenul 1, s-a disputat meciul dintre perechea peruano-romana Beretta/Carpen si cea romana, Grigoriu/Paval. Meciul a fost unul foarte strans, Patrick Grigoriu (jucator legitimat la Winners Tennis Club) si Costin Paval impunandu-se in final cu 7-6, 6-4.
Asadar, vom avea o finala intre romani, la dublu, in fiecare pereche fiind si cate un reprezentant al clubului Winners. Grigoriu/Paval – Giurgiu/Jecan se joaca vineri, 1 august, dupa ora 17:00, pe terenul 1.