Aseară a avut loc festivitatea de premiere din cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, ediția a doua. Colega mea, Cristina Beligăr, a sintetizat, aici, ceea ce s-a întîmplat.
Pentru Editura Colorama acesta a fost primul premiu, venit la doar 3 luni de la debutul acesteia pe piață, semn că ideea de a se concentra pe autorii clujeni n-a fost deloc neinspirată (stă mărturie și succesul de care se bucură Alin Fornade și cartea sa recentă, scoasă tot sub egida acestei edituri).
Îi mulțumesc domnului Ștefan Dimitriu (Camera de Comerț și Industrie Cluj) pentru gestul său de a premia o carte cu caracter sportiv (să zicem, deși ea e una de povești cu sportivi, cu succese, înfrîngeri și exemple de viață trăită din plin), un domeniu destul de palid reprezentat în România ca apariții editoriale. Le mulțumesc și organizatorilor festivalului și, desigur, Editurii Colorama (fondator Doru Abrudan) și echipei cu care am colaborat strict pe redactarea Supercampionilor Clujului (mulțumesc Lucian Andrei pentru răbdare, el a avut cel mai mult de îndurat din partea mea).
