După succesul lui Adrian Szabo, antrenorul care îl însoțește pe Marius Copil la Australian Open, un alt clujean, jucător de tenis de data aceasta, a mai făcut un punct ATP. Este vorba despre Alex Jecan, cel care a ales îndepărtatul Iran pentru a-și completa clasamentul.
Alex a trecut în turul secund la futuresul din Iran (al doilea consecutiv la care participă, la primul făcînd tot un punct), ajungînd cu acest punct la cota 7. Învinsul său de azi, un iranian, Shahgholi, scor 6-1, 6-2. În turul secund va avea mult mai mult de lucru, întîlnind un talentat italian (care a jucat și la un futures la Cluj, la Winners Tennis Club), Bortolotti, favoritul 8, locul 683 mondial.
