A fost reconfortant, oarecum, în acest probabil cel mai slab campionat din ultimii ani, să vezi un pic de luptă în meciul Rapid-Viitorul. Chiar dacă fotbal n-a prea fost, luptă a fost. Meciul s-a terminat 0-0, dar asta în condițiile în care Rapid a jucat o repriză întreagă cu doi jucători mai puțin. Cam în același registru s-a jucat și Brașov-Astra, și-acolo cu gazdele în postura de formație cu doi fotbaliști mai puțin, dar cartonașele roșii s-au luat în a doua repriză.
În rest, poveștile clasice: meciuri slabe, arbitri neinspirați, echipe care deși se vor clasa pe locuri de cupe europene nu vor putea juca acolo din varii motive, interviuri „la cald” care te lasă rece…
La retrogradare se ascute lupta, așa cum îi stă bine unui… campionat puternic, Iașiul și Rapidul neîmpăcîndu-se cu postura de victime sigure în care se aflau la un moment dat.
Tîrgu Mureș și Craiova sînt oarecum revelațiile campionatului, în măsura în care Dinamo nu are obiectiv iar restul din zonă nu au forță, aici incluzînd-o și pe Astra, formația fără spectatori.
Formații precum Botoșani, Viitorul sau Pandurii au ajuns să fie liniștite că nu li se poate întîmpla nimic, viețuind la mijlocul clasamentului, unele chiar cu șanse de a juca azi-mîine prin cupele europene.