Să cîștigi un turneu Masters reprezintă una dintre performanțele de excepție pentru cariera unui jucător. La Madrid, turneu cu premii de peste 4 milioane de euro, un român a reușit acest lucru azi. Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna au cîștigat finala în fața dublului Marcin Matkowski-Nenad Zimonjic (Polonia-Serbia), una electrizantă, adjudecată cu scorul de 6-2, 6-7, 11-9.
Desfășurarea ultimul set a fost una halucinantă, Mergea și Bopanna avînd 6-0 pentru ca mai apoi să se facă 7-7 și spre final Matkowski-Zimonjic să aibă chiar și minge de meci la 9-8 pentru ei. Din nou s-au adunat Mergea și Bopanna, au luat trei mingi consecutive și au cîștigat meciul.
Pentru Florin acest titlu vine ca un imens premiu pentru consecvența cu care și-a urmat planul în ultimii ani. A lăsat deoparte „gura lumii” și zona de can-can și și-a văzut doar de programul lui, unul pus la punct cu minuțiozitate alături de staff-ul său. Florin Mergea a ajuns, într-adevăr, unul dintre cei mai buni jucători din circuit, unul care poate cîștiga alături de noul său partener titluri la fel de importante.
După Viena (2013), Vina del Mar și Hamburg (2014), acest Madrid 2015 este fabulos și dătător de noi speranțe pentru viitor.
Premiul pe care îl vor împărți cei doi este pe măsura performanței, aproape 250.000 de euro iar punctele pe care Mergea și Bopanna le-au cîștigat sînt și ele impresionante: 1.000.
Săptămîna viitoare, la Roma, turneu la fel de important, s-ar putea să asistăm la un meci Mergea-Tecău în turul doi, acolo unde Tecău e calificat direct alături de Rojer.