Ne-am întîlnit întîmplător, și am și vorbit, pentru prima dată. L-am chestionat în legătură cu un lucru banal, dar care mă frămînta de multă vreme. L-am întrebat dacă își mai amintește că pe vremea cînd eram școlari, la Liceul de Muzică, în clasa întîi, obișnuiam să ne întîlnim în fața casei lui de pe strada Republicii și să mergem împreună la ore. Și că pe drum ne jucam cu o piatră pe care o țineam în buzunar special pentru asta, ca s-o lovim… fotbalistic pînă în fața porții liceului, care era atunci pe Avram Iancu. Omul a ascultat, cuminte, apoi mi-a spus:
-Am ascultat și mi-a plăcut ceea ce am auzit, povestea e frumoasă, se potrivesc multe lucruri, atîta doar că sînt sigur că este vorba despre fratele meu mai mare. Dar și asta mi-a căzut bine, pentru că înseamnă că semănăm foarte bine. El trăiește de ani buni în Ungaria…
Și după acest moment de amuzament, am mai schimbat cîteva vorbe, destul cît să mă incite și să aflu mai apoi un lucru nemaipomenit, zic eu, despre Laszlo Alexandru. Un lucru care, poate, vă va interesa și pe voi, pentru că el reprezintă ceva cu adevărat important pentru viața culturală din Cluj.
Despre ce este vorba: omul a tradus în trei săptămîni, în 1999, volumul lui Luigi Accattoli, Karol Wojtyla. Omul sfîrşitului de mileniu, adică 400 de pagini, și asta pentru că se întîmpla ca Papa să vină în România în acel an iar organizatorii au dorit să marcheze această vizită oferind publicului cartea.
Mi se pare o întreprindere demnă de consemnarea sa drept un veritabil record mondial în materie. De asemenea, o carte de vizită care ar trebui să fie cunoscută de către cît mai mulți clujeni, realizarea fiind una de excepție.
Și uite, ca să vă lămuresc și mai bine despre cum au stat lucrurile în povestea aceasta în care un scriitor clujean a avut o misiune atît de nobilă, vă dau și un link în care șirul evenimentelor de atunci e foarte coerent explicat chiar de către Lazslo Alexandru, aici.

