Baschetul Pmob-ist a cucerit noi și noi teritorii. Azi s-a jucat două ore și zece minute, 6 meciuri pînă la 12 coșuri iar egalitatea de la final, la meciuri, a fost cea care ne-a determinat să declarăm ziua de azi ca fiind una fantastică.
Vlad Cărbune și Călin Vinași, noii veniți, s-au integrat cum nu se poate mai bine în noul grup, asta dacă punem la socoteală inclusiv repriza a treia, acolo unde e cel mai greu de rezistat (psihic, că fizic se stă bine mersi pe scaune).
Revenind la teren, unii au fugit imens, alții puțin, dar oricum ai lua-o, două ore și 10 e mult de tot…
A fost un patru-contra-cinci pe tot terenul, unul care s-ar fi putut ușor transforma într-un cinci-pe-cinci dacă Fărcaș ar fi înțeles că „going”, la un eveniment, înseamnă că vii. Așa, însă, Silviu, Tebu, Vlad și Mihai au trebuit să alerge un pic mai mult, dar nu le strică un pic de mișcare, nu? Noroc că Fărcaș s-a scos la repriza a treia și le-a închis gura foștilor-posibililor-eventualilor lui coechipieri.
Jocul, așadar, a scos în evidență pofta de joc a lui Răzvan și mai ales mîna excelentă a lui Silviu Cristea, care a făcut cam ce a vrut atunci cînd a venit vorba despre aruncările de la distanță. Ceilalți, nemenționații, nu înseamnă că n-au făcut nimic, ba dimpotrivă, au făcut față cu brio unei adevărate provocări matinale.
Un tur scurt pe la mall a însemnat mai apoi o întîlnire cu Ovi Bar, prins cu Tîrgul de Antichități de acolo, ocazie cu care și-a manifestat intenția de a participa săptămîna viitoare la mișcare.
Și pentru că tot am vorbit despre săptămîna viitoare, atunci cînd facem banchetul devenit tradițional, e foarte posibil ca alături de noi să fie, pam-pam, Simina și Arthur. De-abia așteptăm momentul.
Hai, că prea ne împrietenim, mai vorbim!