Dincolo de cuvinte, adică mai mult decît cuvintele o pot rosti. Nu de alta, dar felul strălucitor în care s-a prezentat naționala feminină la acest turneu preolimpic desfășurat la Aarhus a fost dincolo de orice închipuire. Să răpui, scurt, țara gazdă, ca să se știe din start cine e șeful și apoi să termini grupa de calificare pe primul loc, deja înseamnă mult. Iar să ajungă o echipă de jocuri sportive din România la Olimpiadă, asta e enorm.
Nici nu are rost să facem apel la statistici, știm cu toții cît de rare sînt, pentru România, prezențele unor echipe de jocuri sportive la acest nivel. Cu atît mai importantă apare această adevărată performanță a fetelor antrenate de un tehnician „altfel”, acest Tomas Ryde.
El și Costică Buceschi au reinventat pentru fetele pe care le antrenează handbalul cu zîmbetul pe buze, un sport dispărut în România.
Handbalistele din lotul României sînt adevărate vedete acum. Adevărate modele în sport, pentru felul în care au luptat și pentru felul în care au trecut peste toate problemele doar la gîndul acestei calificări atît de importante pentru sportul românesc.
Normal ar fi, acum, ca handbalul românesc să înțeleagă ce are de făcut. Și să construiască la baza piramidei.