A fost pentru a doua oară consecutiv cînd am fost colegi de lojă la Fed Cup. Prima dată n-am prea avut timp să vă povestesc prea multe despre această întîlnire, în schimb vă dau un link înspre un excelent material scris de Vali Șchiopu, aici. Asta ca să cunoașteți puțin personajul.
Ce pot eu să adaug este faptul că Joanne e simpatică foc. Cu un simț al umorului demn de toată lauda, cu o disponibilitate la dialog (purtat într-o limbă română pe care o stăpînește la perfecție), cu o stare de spirit mereu pozitivă, de fata asta îți place din prima.
Fără să știu amănunte legate de cariera sa medicală, pot spune însă că s-a comportat ca un veritabil profesionist. Arbitrul principal Brian Earley a colaborat foarte bine cu Joanne, informînd-o sau cerîndu-i serviciile în legătură cu problemele jucătoarelor. În plus, ceea ce poate nu știați, la un moment dat unuia dintre spectatori i s-a făcut rău, a leșinat din cîte se pare, chiar în tribuna opusă locului în care se afla Joanne. Ea l-a informat pe arbitrul principal, acesta a fost de acord ca ea să vadă despre ce e vorba. A plecat, a rezolvat problema, a transmis apoi cazul celor de la ambulanță, totul petrecîndu-se extrem de rapid și de eficient.
De două-trei ori pe zi o mai aprovizionam cu cîte un baton de cereale, la asta eram bun și eu. Nu de alta, dar am aflat de la cei de la magazie că Joanne nu a cerut nimic de mîncare (deși n-ar fi fost nici o problemă să primească). Așa mi-au spus prietenii mei: „Joanne n-a cerut nimic de mîncare, doar apă”.
Ce mai încolo și-încoace, Joanne Mbeche e o tipă faină, are și simțul datoriei și simțul umorului.
Și zîmbește mai mereu.
Lucru mare.