Anghel Iordănescu a fost foarte neinspirat atunci cînd a declarat că motivul pentru care Sînmărtean n-a prins mai multe minute la Euro este acela că nu ar mai fi la prima tinerețe. Aproape toate analizele îl contrazic.
-Sînmărtean, la 36 de ani fiind, este singurul jucător din lotul României care are ceea ce se cheamă clarviziune pentru postul de mijlocaș ofensiv. În plus, se numără printre puținii fotbaliști de la Euro care este în stare să elimine prin dribling cel puțin un adversar.
-Sînmărtean era „bătrîn” și înainte de Euro. Dacă a fost selecționat pentru Franța înseamnă că acest lucru s-a întîmplat datorită valorii sale și ideii că poate ajuta prin jocul său naționala. Din nefericire, deși echipa avea nevoie de ajutorul său, s-a apelat la el doar la „avarie”.
-Să spui despre un jucător de-al tău că e bătrîn e neelegant iar să uiți că Maldini, Baresi, van Bommel, Zannetti, Totti, Seedorf, Puyol, Raul, del Piero, Ballack sau Giggs (ca să ne oprim doar la cîteva nume) au jucat cu succes la națională chiar și la „bătrînețe” completează doar lipsa logicii pe acest subiect.
-Poate n-ar fi trebuit să uite Iordănescu de faptul că au existat pînă și selecționeri bătrîni, dar buni, așa cum au fost Giovanni Trapattoni, Otto Baric, Luis Aragones, Otto Rehhagel, Karel Brukner, trecuți sau apropiați de 70 de ani dar care și-au dus echipele în fazele superioare ale Campionatelor Europene. Otto Rehagel, în 2004, la 66 de ani, a cîștigat cu Grecia Campionatul European, de exemplu…
