România a pierdut cu Albania, singurul meci care îi era accesibil. Locul 4 în grupă poate fi privit și drept acela care ni se cuvenea, dacă luăm în considerare valoarea celorlalte loturi și mai ales dacă ne uităm în ograda proprie.
Cu ograda proprie e simplu: pase puține, mingea stă mai mult la adversar, lipsesc jucătorii care pot crea diferența, antrenorul e prizonierul unor idei din alt secol, fotbaliștii au limitele lor, necompensate prin aplomb. Competiția internă e lipsită de valoare iar lipsa concurenței la nivel înalt se repercutează atunci cînd vine vorba să poți selecționa jucători valoroși.
Cu celelalte loturi din grupă nu e complicat:
-de Franța nici nu mai zicem nimic, diferența în ceea ce privește valoarea lotului lor și cel al nostru e clară.
-la Elveția avem așa: jucători de la Dortmund, Monchengladbach, Juventus, Wolfsburg, Udinese, Watford, Genoa, Stoke, Leverkusen, Eintracht, asta ca să numim doar echipele care „sună bine”. Deci chiar așa, de ce „trebuia” noi să-i batem pe elvețieni?
-și-acum cu Albania, pe același raționament, al echipelor care „sună bine”, unii dintre jucătorii acestei țări joacă la formații care nici nu sună rău: Lazio, PAOK Salonic, FC Koln, Basel, Atalanta, Pescara, FC Zurich, Frieiburg, Vitesse, nu?
Din lotul nostru putem socoti că doar Tătărușanu și Chiricheș joacă la formații titrate, Fiorentina și Napoli (asta în măsura în care și joacă, nu doar stau pe bancă). Apoi s-ar pune, dintre cei care sînt titulari, Raț (Rayo) și Andone (Cordoba, liga 2), pentru că altfel, echipe precum Hapoel Beer Sheva (chiar campioană fiind), Ludogoreț, Al Ittihad, Osmanlispor, Genclerbirligi nu sună foarte bine…
Așa că, dacă sîntem realiști-realiști, locul 4 nu e un dezastru. E ca și cum am fi pierdut finala mică a grupei, practic.
