Povestea o știți: cecen naturalizat, 31 de ani, medalie de bronz la lupte libere, a cincea medalie pentru România…Dar la fel de interesant a fost și felul în care omul acesta ne-a ținut captivi în fața televizoarelor, șapte ore, așteptîndu-i evoluțiile.
Și așa, printre meciurile lui, am mai văzut și altele, începînd și noi, cei ce vedem la televizor sportul ăsta doar din patru în patru ani, să ne familiarizăm cu regulile, cu atmosfera, cu încleștările între acești sportivi fenomenali, să ne placă mai de un american de origine italiană cu freză fistichie care lupta ca un nebun sau de cîte un azer cu barbă. Am mai văzut cum pot strica arbitrii de la lupte un concurs, am văzut antrenori mongoli care s-au dezbrăcat pînă la chiloți în fața arbitrilor pentru a le contesta deciziile, am ascultat imnuri naționale la festivități de premiere și ne-a plăcut spectacolul, în general.
Ne-am prins și noi că un sport prea puțin mediatizat te poate capta, cu atît mai mult cu cît ai un reprezentant acolo, în concurs. Și nu orice reprezentant, ci unul care avea să cîștige o medalie de bronz. Una care contează enorm, pentru că îndulcește pe final un bilanț care era pe punctul de a egala cea mai slabă reprezentare a noastră la Jocurile Olimpice, cea din 1952.
Și-am mai învățat că ceva: numele unui sportiv care ne reprezintă la acest nivel, Albert Saritov. Pentru că, să fim serioși, cîți dintre noi știam că el există, d-apoi că ne va reprezenta la Jocurile Olimpice? Și dacă tot i-am învățat numele, am reușit să-l și prețuim, pentru că sportivul acesta extrem de serios, care cu greu a reușit să zîmbească, la final, a luptat ca un leu pentru medalia aceasta. Și a demonstrat că știe să îți dozeze energiile exact pentru lupta finală, cea pentru medalia de bronz. Să cîștigi cu 10-0 în fața georgianului Elizbar Odikadze, pe care l-am văzut foarte puternic în meciul său cu americanul ce avea să devină campion mondial, nu e puțin lucru. Și apoi să declari că ești puțin nemulțumit că n-ai luat mai mult decît bronzul, și să promiți că vrei să mai iei medalii pentru România, inclusiv la Tokio, mi se par destule date cît să nu îi uităm degrabă numele acestui sportiv, Albert Sartitov.