Rar se pot vedea pe un teren de tenis atît de multe ieșiri necontrolate precum a avut tînăra Iulia Putintseva în sfertul de finală de la Nurenberg jucat cu a noastră Sorana Cîrstea. Putintseva a contestat mingi, s-a plîns de faptul că nu mai vede mingea, a aruncat cu racheta, cu prosopul, a făcut pauze lungi pînă să servească și, culmea, nu a fost nici măcar avertizată. Meciul început ieri s-a întrerupt la 4-4 în decisiv iar azi Sorana a rezolvat rapid, 6-3, 3-6, 6-4 și s-a calificat în semifinale.
La tot spectacolul de proastă calitate făcut de către adversara sa Sorana a asistat doar, păstrîndu-și calmul și aseară și mai ales azi, cînd și-a luat cele două game-uri, i-a strîns mîna și a plecat să se pregătească de semifinale.
Jocul Soranei a strălucit, pentru că adversara, dincolo de ieșirile necontrolate, era favorita 2 și o serioasă oponentă, numărul 28 mondial, cu o deplasare în teren fantastică și cu o ritmicitate halucinantă a mingilor trimise în teren, greșelile neforțate fiind o raritate la această jucătoare.
Cu atît mai importantă este victoria Soranei, care la turneul german s-a comportat admirabil.