Luni, 17 octombrie, ora 17, în Sala ,,Ioan Mușlea” a Bibliotecii Universitare Centrale ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca – lansarea antologiei de versuri ,,POESIA” a poetului Horia Muntenus, la împlinirea unui sfert de secol de la debutul său editorial.
Antologia ,,POESIA” a apărut la editura ,,Azbest” și are un cuvânt înainte semnat de poetul, eseistul, istoricul și criticul literar François BRÉDA, un studiu introductiv de Dr Mihaela Rădulescu, o postfață de Dr Sanda Misirianțu, fiind însoțit de alte referințe ctitice.
În anul 2000, istoricul și criticul literar Mircea Popa scria despre Horia Muntenus: ,,De la ivirea lirică în peisajul clujean a Anei Blandiana și Ioan Alexandru nu am mai luat act de un debut mai promițător și mai plin de enigme și sugestibilitate poetică.”
Născut la 30 martie 1965. Scriitor, jurnalist, editor și producător de film documentar.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1998.
Membru al Asociației Profesioniştilor din Presă Cluj (2007-2012).
Membru al “International Forum of Romanian Journalists” Association din 2015.
Consilier al Președintelui Asociației Naționale a Cinecluburilor din Romania (2010 – 2014)
Debut literar cu poezie, în anul 1985, în revistele studențești: VIAŢA STUDENŢEASCĂ și NAPOCA UNIVERSITARĂ. Prezent cu poezii până în 1990 în revistele de cultură TRIBUNA, STEAUA, ASTRA, VIAŢA ROMÂNEASCĂ.
În ianuarie 1988, elogiat la postul de radio EUROPA LIBERĂ de către Virgil Ierunca pentru trei poezii publicate în ,,Viața Românească”.
Debut literar editorial cu volumul de versuri: „NOAPTEA EXILATULUI”, Editura E.T.A., Cluj-Napoca, 1991.
Producător, regizor şi scenarist al filmului documentar artistic „UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUȘI” (durata 34 min), 2009 – Premiul I pentru cel mai bun multiplicator de informaţie culturală europeană din Transilvania de Nord, Cluj-Napoca 2010.
Producător, regizor şi scenarist al poemului cinematografic „REFREN: LILI MARLENE” (durata 22 min), 2010.
Producător, regizor și scenarist al documentarului artistic de lung metraj ”CALEA EROILOR – ISTORIA UNEI CAPODOPERE” (durata 240 min), 2012.
Premiul ASTRA pentru poezie, Brașov, 1987.
Premiul revistei TRIBUNA, Festivalul de poezie „Octavian Goga”, Ciucea, 1998
Premiul pentru poezie al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, 1998
PREMIUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE „Les Rencontres européennes”, Paris 2000.
Premiul „Elvira Godeanu” pentru cronica dramatică, Târgu Jiu, 2011
Premiul Internațional ,,CORONA”, Italia, 2016, pentru romanul ,,Dincolo de stelele reci”
Este inclus în „Dicţionarul Personalităţilor Clujene ale secolului XX”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000.