Drăguți băieții, ne-au invitat să vorbim despre anul sportiv 2016, cu orașul Cluj în prim-plan, datorită evenimentelor multiple care s-au desfășurat aici.
Noi, disciplinați, ne-am conformat, mai ales că-i știm și pe producător, Alin Gelmărean, și pe amfitrion, Florin Pruteanu, așa c-am știut că nu ne atrag ei în vreo capcană. Ca să ne asigurăm că nu riscăm altfel de ambuteiaje am luat-o prin Făget, să admirăm „peisage” și cu ocazia asta să ne facem și planurile …de luptă.
Mai mult am vorbit însă despre Mihai Miclăuș, din motive ce țineau de actualitatea zilei respective. Ne-am amintit cu această ocazie de frumoasele clipe în care lucram amîndoi la radio, cum făceam noi frumos emisiuni, transmisiuni, știri din sport…
În emisiunea de la TVR am vorbit despre multe, am vorbit mult (că a durat o oră), acum rămîne să hotărască alții dacă am făcut-o și bine.
Oricum, s-a vorbit despre cele trei evenimente majore legate de tenis și organizate la Cluj (două meciuri de Fed Cup și unul de Davis Cup), despre Trofeul Carpați, despre fotbal și baschet și puțin despre perspectivele de la anul, cînd cu acele competiții foarte importante pe care Clujul le va organiza din nou, e vorba despre gimnastică și baschet.
Am mai stat de vorbă cu cei de-acolo, de la TVR Cluj, ne-am mai tachinat cu Alin și cu Florin, și cam asta a fost tot.
Ne-am simțit bine, asta ar fi o concluzie.
Emisiunea o puteți vedea pe 3 ianuarie, de la ora 19.00, pe TVR Cluj și pe 5 ianuarie, de la ora 17.00, pe TVR 3.