M-a sunat actorul meu preferat, Dragoș Pop. Bine, și amicul meu, dacă este să socotim că ne leagă niște amintiri care n-au însemnat numai bancuri, ci și ajutor mutual. Dar cum mă spălam pe dinți și nu-mi puteam nota, l-am rugat să-mi spună ceva ușor de ținut minte, ca să pot să-i prefațez show-ul de stand-up care are loc sîmbătă, 25 martie, ora 20.00, la Teatrul National din Cluj. Și asta mi-a spus: „chiar dacă suntem mici, nu înseamnă că nu putem face lucruri mari”. Și-apoi mi-am dat seama că…se leagă.
Cei care ați mai fost la stand-up-urile lui știți: veți rîde copios. Pentru că omul e mare de tot la acest capitol (și nu numai).
Cei care n-ați mai fost, nici nu știți ce ați ratat, așa că ar fi bine să mergeți de data asta. Stand-up știm cu toții ce este. Dar parcă ceea ce face Dragoș Pop e un pic altceva, pentru că dincolo de umor transpare inteligența sclipitoare a actorului, una dintre datele care îl caracterizează cu prisosință.
Și ca să ne întoarcem la titlu, am înțeles ce face: face lucruri bune pentru cei aflați în nevoi. Spectacolul organizat de ESUA (Entertainment and Stand-Up Academy) în parteneriat cu Teatrul Național este unul caritabil, încasările din vânzarea biletelor urmând a fi donate către Asociatia Derzelas pentru ajutorarea copiilor cu dizabilități. Anul trecut s-au adunat, pentru aceeași cauză, 136 de milioane de lei vechi. Poate acum se va depăși această sumă, mă gîndesc…
Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Teatrală și online pe http://www.biletmaster.ro/ron/Event/54000712/URZICA-RELOADED
Da, și ar mai fi ceva. Ne-am înțeles cu Dragoș să debutez alături de el, la un moment dat (nu pot spune în ce calitate, că n-am voie). Așteptăm să ne dea cineva momentul ăla.
PS
Puteți citi un interviu amplu cu Dragoș pe Ziar de Cluj, aici, autor Florin Moldovan.