Clubul Sportiv Voinţa a fost reprezentat la Turul Municipiului Deva la ciclism pe şosea de către sportivul Radu Sarca, antrenat de Gheorghe Căpraru. Întrecerea, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, a avut loc săptămâna trecută şi a curpins două probe, Contratimp Individual şi Fond. La start s-au aliniat 92 de sportivi din categoriile: Cadeţi, Juniori, Tineret, U23, Seniori, Elite, Veterani şi Open (Amatori).
Radu Sarca, sportiv U23, a realizat rezultate excelente, fiind pe locul II în ambele probe (Contratimp Individual şi Fond) şi terminând pe poziţia a III-a în clasamentul general, acolo unde au fost cuprinse rezultatele din toate cele opt categorii.
Vă reamintim faptul că Clubul Sportiv Voinţa s-a distins de-a lungul timpului în discipline ca box (antrenori – Hercz Iosif și Florin Bordi), ciclism (Antrenor – Gheorghe Căpraru), karate tradiţional (antrenor – Monika Buduşan), orientare sportivă (antrenor – Pavel Gligor) şi tenis de masă (antrenor Adrian Pascu).
Anul trecut, sportivii Voinţei au participat la Campionatele Mondiale (unde s-au clasat de 6 ori între locurile 15 și 45), Campionatele Europene (17 medalii, dintre care 8 de aur), Concursuri Internaţionale (dintre care 6 locuri 1), Campionate Naţionale (43 de medalii, dintre care 15 de aur), Cupa României (5 medalii, dintre care 1 de aur) şi nenumărate concursuri interne.