Redactorul șef al respectabilei publicații „România pitorească”, Mihai Ogrinji, mi-a făcut o frumoasă surpriză. A dedicat o pagină întreagă unui text de-al meu pe care l-am scris atunci cînd Dinu Mititeanu și-a lansat cartea „Chemarea muntelui” la Cluj, cuvinte pe care le puteți citi aici.
Îmi amintesc că la vremea lansării Mihai Ogrinji și Mihai Vasile, reprezentanții prestigioasei reviste, au fost impresionați de emoția pe care a declanșat-o în rîndul clujenilor apariția acestei cărți a lui Dinu Mititeanu, văzînd o sală plină pînă la refuz și oamenii aplaudîndu-l la scenă deschisă, minute în șir, pe autor.
Ogrinji avea să îmi mărturisească faptul că așa s-a și luat hotărîrea ca tirajul cărții să fie suplimentat, un fapt aproape în premieră atunci cînd vine vorba despre această colecție de cărți de munte.
Revenind la cel mai recent număr al revistei, ea găzduiește texte despre Festivalul alpin, despre Gala Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, Cupa Mondială de Escaladă pe Gheață și multe alte articole despre munte și montaniarzi.
Revista Romania pitoreasca este distribuita prin:
