Am primit o soartă ingrată, să scriu oarecum despre mine. Dar o să-i laud la început pe ceilalți și cînd o să ajung la mine o să încerc să o fac așa, pe neobservate, ca sa nici nu vă prindeți, practic, că aș fi făcut ceva deosebit, bine? Deci să începem cu tehnica de învăluire…
Miclăuș susține și la această oră că aș fi făcut echipele astfel încît să ne faciliteze victoria. Cronicarii prezenți însă la meci au venit însă cu probe indubitabile care atestă faptul că și dacă aș fi făcut asta, cifrele mă contrazic. Adică, noi am fost 5 și ei 6. Noi am avut 2-0 la partide și 11-5 în cea de a treia și ei ne-au bătut de ne-au umilit, de la 11-5 s-a făcut 11-13 și au adus scorul la 2-1. Apoi, în meciul 4 am avut din nou 11-7 și ne-au bătut și de acolo, deci s-a făcut 2-2 la partide. Bine, în meciul decisiv i-am rezolvat rapid, dar asta e o altă poveste…
Și-acum cine-s ei și cine noi, ca să vă prindeți:
Ei: Miclăuș, bun astăzi, cu o fază controversată cu Lemnaru pe care au dezbătut-o minute în șir inclusiv la masa de după, dar nesemnificativă în economia partidei, adică nu e important din cine a ieșit mingea afară, nu? Răzvan, cel mai bun de la ei (alături de Radu poate), cam singurul care și-a asumat constant riscul aruncărilor care au făcut diferența. Radu, că tot l-am pomenit, dispus la efort, deși organismul îi recomanda opusul, adică odihna, a fost pe tot terenul. Tebu, util mai ales la mijlocul terenului, unde baschetul se joacă mai rar, dar excelent cînd a fost vorba să ne bage mortul în casă cu aruncările de la distanță și uneori chiar și cu faulturi despre pe care unii le-ar putea cataloga drept grosolane. Noi nu. David, copil diabolic a dat la coșuri de trei de ne-a înnebunit, plus că începe deja să fie cocoș pe teren, mai faultează, mai una, mai alta, argint viu, ce mai încolo și încoace. Todea, rasat, elegant în mișcări, ca în viața de toate zilele, azi chiar amabil, nu a mai ținut pe nimeni om la om cum o face de obicei, o întîlnire agreabilă cu omul…
E bine să mai și primești cupa aia, nu numai s-o dai…
Noi: Doctorul (new-entry), o prezență consistentă în joc, randament foarte bun deși susținea că n-a mai făcut mișcare de secole. Mă chiar întreb cum juca acum un secol dacă azi s-a mișcat atît de bine…Lemnaru, bine, Lemnaru fuge de rupe, interceptează tot ce prinde, înscrie spectaculos, deci n-ai ce-i zice. Poate doar că mi-a dat de 2 ori cu mingea în cap în loc să arunce la coș, dar el susține că așa era combinația. Liviu, motorul echipei, azi puțin generos cu oaspeții, pe care i-a băgat în joc la acel 11-5 pomenit mai sus, cînd în loc să se concentreze pe ultimul nostru coș, a preferat să intre într-o dilematică întortocheată cu unii dintre adversari, ceea ce ne-a cam cauzat la sănătate. Muri a ratat cînd ne era lumea mai dragă dar ne-a și scos la țanc, în meciul decisiv, cu o aruncare de trei venită la timp. Plus, ca de obicei, e inepuizabil, ceea ce în contextul dat, în care mulți dintre noi se sting spre final, rămîne o mare calitate.
No bun, am ajuns la mine. Și la mine, dragi telespectatori, vreau să vă spun că am ajuns în sfîrșit MVP. Asta nu pentru că aș fi meritat pe deplin, ci pentru că juriul a luat în considerare un coș care, cu tot respectul pentru cei 7 ani de baschet PMOB-istic, nu s-a mai marcat: adică am primit mingea de la Lemnaru și am marcat cu spatele la coș, din mișcare, cu panoul. A fost coșul care mi-a adus cupa de MVP, cupa aia pe care am ținut-o de zeci de ori în mînă dar doar pentru că o ofeream altuia la final de meci, din partea organizatorilor. Acum s-a schimbat modificarea, mda?
Cam asta a fost mișcarea de azi. La repriza a treia a venit Silviu, bun băiat, cică în trei săptămîni revine pe teren după operația la mînă.
Păi să vină. Că altfel există riscul să mai iau un premiu din ăsta de MVP și deja ar fi penibil.
Și mai avem ceva: în august facem o întîlnire mai altfel, în aer liber, la care o să vină și Arthur, acum am primit ok-ul de la el, e de acord. Revenim cu amănunte atunci, la timpul potrivit.
