Azi a fost ziua sărbătoriților: Tibi Fărcaș, clar, și Rus Daniel neclar, în sensul că doar mîine e ziua lui. Cu toate acestea, cei doi au respectat regula nescrisă și au plătit masa, ceea ce, să recunoaștem, a căzut foarte bine celorlalți 10…Vă spunem cîte ceva și despre baschet, dacă vreți, bine?
Azi, recunosc, am fost crud cînd am făcut echipele: adică am lăsat în echipa de 4 și un copil, cît să simtă băieții ce înseamnă să îți fie greu și să îți biciuiești organismul. Dar hai să îi cunoaștem pe cei patru eroi:
–Liviu, omniprezent, revenit după desele accidentări, a trecut cu bine de primul minut (cel în care se accidentează el de obicei) și scăpat de acest blestem ne-a făcut nouă viața grea, alergînd de parcă n-ar fi avut plămîni.
–Silviu-eleganța la ea acasă, mînă foarte bună, colaborare cu Liviu (în special) dar și cu ceilalți doi…
–Chertes-incredibil la recuperări, mai ales la cele ofensive, cu un plus azi la realizări (probabil cele mai multe de cînd joacă, inclusiv de trei puncte…)
–David-mult peste statutul său de junior, cu mult devotament, cu realizări de toate felurile, foarte atent în tot ceea ce a făcut, nu degeaba a fost desemnat MVP-ul meciului.
Bine, cred că i-am lăudat cam mult, așa că să trecem cu eleganță peste scor (5-1 pentru noi) și să vorbim mai mult despre noi, învingătorii, nu?
–Răzvan-darnic cu pasele, largă disponibiltate la efort, inventiv și eficace
–Miclăuș-bun la demarcări, a folosit bine aruncarea cu panoul, bun apărător și chiar și instigator, atunci cînd jocul lîncezea…
–Blag, jocul obișnuit, nici prea-prea nici foarte-foarte, să mă laude unii neutri dacă au mijloace de exprimare. Și bunăvoință, că doar n-o să-i spunem curaj (deși…)
–Rus, cu dramul său obișnuit de nebunie (cel ce își asumă cu mare curaj rolul de a arunca atunci cînd alții n-au curajul), foarte bun la intercepții, excelent coechipier, om de echipă, cum ar veni…
–Radu Simu, în opinia mea, și nu numai, cel mai bun din echipa noastră, foarte mobil, cu mîna cea mai sigură și cu o bună organizare a apărării, în fapt una dintre cheile importante ale victoriei noastre…
Bine, cred că ne-am lăudat cam mult, așa că să spunem că din alea 5 meciuri pe care le-am luat 4 au fost in-extremis, adică pe final, cu coșuri de 3 ale lui Radu sau ale mele (dar nu de 3), la scoruri foarte strînse, gen 10-10 sau 11-11.
Și-acum concluziile: o foarte bună propagandă făcută baschetului, o vizită excelentă la 4 Champions unde ni s-au alăturat Reka și Tibi (în formă de zile mari amîndoi), sporovăială, ghiftuială (inclusiv mouse de ciocolată), totul pigmentat de fotografiile de clasă ale noului nostru fotograf autorizat, Liviu, pe care o să îl trimitem la cele mai mari întîlniri sportive, culturale și artistice din țară și din străinătate. Acum lucrează la portofoliu, sigur se va impune în această branșă…
În loc de post-scriptum, să salutăm și să transmitem un gînd bun celor care ne urmează în programul sălii în care jucăm:
Generația 2007 de minibaschet de la U BT, una foarte talentată . Este o echip care are un locu 5 național, 17 turnee din care un bronz , un loc 4, restul doar medalii de aur. In urmatoarele 3 week-end-uri vor participa la Cupa Lps Tg Mureș , Sibiu Basketball Cup și la un turneu internațional in care vor juca in Serbia la Zdrenianin și Belgrad. Antrenorii care se chiar ocupă de acești copii minunați sunt Marchiș Andrei și Amalia Scheiner iar preparatorul fizic este Hariton Andreea. I-am pus și-n poză, am fost onorați să avem asemenea colegi de echipă azi…
Și-acum, cred că suntem în asentimentul colegilor cînd îi transmitem lui Tebu să facă evenimentul încă de marți, să ne prindem dacă jucăm sau nu săptămîna viitoare (adică dacă ne strîngem de un 4 la 4…)
La mulți ani Fărcaș, la mulți ani Rus!