Evenimentul va avea loc pe data de 16 iunie, pe „Cluj Arena”. Legendele Barcelonei se vor reuni la Cluj sub comanda lui Albert „Chapi” Ferrer,. De la Barcelona ar putea veni Stoichkov, frații de Boer, Mendieta sau Puyol, iar marea lovitură ar putea fi prezența lui Ronaldinho în Ardeal. Jucătorii care au intrat în legendă evoluând pentru naționala României și care vor fi prezenți la Cluj-Napoca sunt: Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ioan Ovidiu Sabău, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Tibor Selymes, Gică Mihali, Viorel Moldovan, Ion Vlădoiu, Costel Gâlcă, Basarab Panduru, Ionel Ganea, băiatul lui Didi Prodan, Adrian Ilie, Cristi Chiviu și Ciprian Marica.
Bilete pentru demonstrativul din 16 iunie s-au pus în vânzare pe www.sportsfestival.com / www.entertix.ro, 6.000 de bilete vor fi disponibile în regim de early bird, cu prețuri de 25 lei, 50 lei, 130 de lei sau 500 lei biletele VIP.
Între cei prezenți la conferința de lansare s-au numărat și Gică Popescu, Ovidiu Sabău și Emil Boc. Gică Popescu: „Vin din nou la Cluj cu invidie pozitivă față de orașul dvs. pentru că din nou aveți ocazia să vă ridicați la un anumit nivel de organizare a evenimentelor sportive. Am fost foarte bucuros când mi s-a propus să facem acest eveniment. I-am sunat instant pe cei de la Barcelona și le-am propus să facem un eveniment în țara noastră.” Emil Boc, primar Cluj-Napoca: „Pentru mine este o mare plăcere să fiu în această dimineață alături de doi monștri sacrii ai fotbalului românesc, Gică Popescu și Ovidiu Sabău, două valori care ne-au făcut atâtea bucurii prin performața echipei naționale a României și perfomanțele individuale în cadrul echipelor în cadrul cărora au evoluat în țară și străinătate. Mă bucur enorm de mult să îi vad în continuare implicați. Felicitări organizatorilor pentru această idee excepțională!” Ioan Ovidiu Sabău, manager general U Cluj: „ Și pentru mine este o satisfacție să iau parte la acest eveniment. Mă bucur mult că este promovat din nou sportul. În ultimul timp a fost foarte mult neglijat și din acest motiv probabil și performanța a întârziat să vină. Vreau să îl felicit pe Gică. Ce înseamnă totuși să ai astfel de oameni cu astfel de performanțe care să joace la un astfel de nivel! Nu este ușor să convingi astfel de jucători să vină în România la un astfel de eveniment.”
Între 14 și 17 iunie, pe lângă meciul vedetelor, Sports Festival oferă publicului posibilitatea de a experimenta sportul alături de campioni și prin a fi parte din competiții sportive de amatori sau semiprofesioniști, antrenamente, vizionări de meciuri, să încerce să învețe și regulile unui sport nou, să profite de infrastructura pe care organizatorii o pun gratuit la dispoziția lor. Peste 20 de sporturi vor fi regăsite în cadrul festivalului, pentru toate categoriile de vârstă, printre care se numără: fotbal, tenis, handbal, baschet, beach voley, tenis de masă, golf, oină sau atletism.