Patrick Ciorcilă va împlini în septembrie 22 de ani. Concentrat în ultimii ani pe business, cu studii universitare aprofundate în acest domeniu și cu o practică utilă efectuată la diferite corporații de top, el începe să se impună prin idei și prin rezultate în acest domeniu.
Preluînd de circa doi ani managementul Winners Sports Club, Patrick a dat o nouă dimensiune acestui loc, din care a făcut nu doar un pol al activităților sportive diverse dar și unul de concerte și evenimente complexe.
De dată recentă Patrick a fost parte în alte două succese: Sports Festival și Next Level Basket Camp.
Primul se vrea o alternativă pe parte sportivă a celebrului Untold iar cel de-al doilea este un spațiu profesionist în care sute de copii au găsit un loc perfect de exprimare a talentului lor baschetbalistic, îndrumați de către antrenori consacrați din Serbia și din România.
Patrick ne vorbește despre toate acestea, cu idei clare și cu un optimism ponderat, conștient că mai are de acumulat experiență și în același timp conștient că lucrurile se pot mișca doar în echipă. Veți descoperi în interviul de mai jos un tînăr nu doar cu idei ci unul cu rezultate deja materializate. Veți descoperi un om pasionat dar echilibrat, optimist dar calculat, încrezător în forțele lui dar conștient de importanța muncii în echipă.
-Patrick, ce este Sports Festival si cum v-a venit ideea aceasta?
Sports Festival este un proiect legat nu numai de sport, ci și de oportunități. Timp de câteva zile, publicul a avut șansa de a încerca diversele activitati ale festivalului, indiferent că vorbim despre sporturile care s-au putut practica și învăța gratuit sau că vorbim de participare la competiții de semiprofesioniști, pentru cei mai avansați. În plus, festivalul a adus la Cluj campioni și legende, performeri mondiali veniți să facă spectacol chiar aici, la noi acasă. Toate acestea la pachet cu zone de food&drinks si zone de distractie potrivite publicului de orice vârsta, fie ca vorbim de copii, adolescenti sau parinti. Am reușit să combinăm evenimente sportive de mare anvergură cu conceptul deja îndragit la Cluj, acela de festival.
Ideea a apărut și a crescut în ultimul an. Am dat o formă concretă acestui proiect alaturi de 3 prieteni, Horațiu Pitea, Mirel Alexa si Ștefana Giurgiu. Fiecare dintre ei au experiență în diverse business-uri de succes. Formăm o echipă grozavă iar dupa părerea mea acesta e un punct cheie în succesul unui proiect. A fost o idee cu care am rezonat din prima, deoarece am convingerea că sportul este insuficient înțeles, dezvoltat și susținut în Romania. Sportul e mai mult decât mișcare, înseamnă disciplină, lecții de viață și chiar entertainment.
-Cîți oameni au lucrat la Sports Festival și care a fost rolul lor?
Pentru realizarea unui proiect atat de complex a fost nevoie de oameni cu experiență din diverse domenii, de la sport, publicitate, marketing, pînă la partea de logistica și implementare. Numarul oamenilor implicati a trecut de 50, la care s-au adăugat în jur de 200 de voluntari. Cred că merită menționat faptul că în echipă nu avem sportivi de performanță, ci persoane care practică sport la nivel de amatori, pentru disciplină și sănătate.
-Cum de te-ai gîndit să te consacri acestui tip de management sportiv și de ce?
Fiind jucator de tenis, de cînd eram mic, sportul a fost mereu cea mai mare pasiune a mea. Am jucat tenis de performanță 10 ani, asa că este de la sine înțeles că mă atrage acest domeniu. Chiar dacă am renunțat la cariera de tenisman devreme, la 18 ani, faptul că am reusit să joc la un nivel ridicat mi-a dat ocazia să cunosc mulți sportivi de top dar și oameni de calitate din toate domeniile.
Astfel, managementul sportiv mi se potriveste. Cred că cel mai important lucru este să iți placă ceea ce faci, să ai pasiune. Mă bucur că pot învăța atît de multe lucruri din aceste proiecte în care mă implic.
-Ce simți după o astfel de desfășurare de forțe la care ai fost parte? Sunt semnale încurajatoare, veți continua?
E incredibil sentimentul pe care ți-l dă un stadion plin de oameni fericiți, care strigă „Hai, România!”. Energia din jurul proiectului e pozitivă. Feed-back-ul primit de la public și parteneri este foarte bun. Cluburile sportive și federațiile consideră festivalul extrem de benefic. De la început ne-a fost clar faptul că nu o să ne oprim la o singură ediție. O să dezvoltăm în continuare proiectul, cu invitați noi, cu evenimente conexe mai multe, cu sporturi inedite aduse în festival dar și cu mai multe activitati pe partea de entertainment. Am început deja să lucrăm pentru ediția de anul viitor.
Poate unul dintre cele mai bune semnale a fost faptul ca reprezentanții FC Barcelona Legends care au fost prezenti la Cluj ne-au spus că acesta a fost unul dintre cele mai bine organizate meciuri ale lor de pînă acum. Am fost onorați să auzim asemenea cuvinte, așa că nu putem să fim decît încrezători pentru viitor.
-Ce poți schimba tu, din acest punct de vedere, al implementării proiectelor sportive cu adevărat relevante pentru oraș și nu numai?
Nu cred că neapărat trebuie schimbat ceva. Cred că mai degrabă am putea să ne gîndim să îmbunătățim diferite aspecte. Cred că îndreptarea către sport este din ce in ce mai mare, trebuie doar ca oamenii să fie influentați pozitiv în această directie. Ar fi o imensă satisfacție să știu că proiectele în care mă implic contribuie la acest lucru.
-Ce sentimente te încearcă după această experiență?
Pentru mine au fost cîteva luni absolut nebune, cu pregătirea festivalului. Pot să spun că adrenalina a fost la cote maxime, mai ales în acele 4 zile. Sincer, sunt extrem de mîndru că a ieșit totul așa cum ne doream, poate chiar peste asteptari. Sunt nerabdător să văd cum evolueaza lucrurile…
-În afară de acest proiect, ce mai ai în plan? La Winners sau altundeva…
Eu am preluat managementul clubului Winners Sports Club, un business de familie care a fost început acum 10 ani, din aceeași pasiune a părinților mei pentru sport. Fac asta de peste un an, așa că multe ore zilnic mi le petrec acolo. Este un loc care se dezvoltă frumos și cred că este un reper pentru ceea ce înseamnă sportul și relaxarea în orasul nostru. De exemplu, suntem în al șaptelea an consecutiv în care organizăm o tabără sportiva de vară, începînd din iunie si pînă în septembrie. În timpul verii, în fiecare week-end avem turnee de tenis de juniori, seniori, fie că sunt de amatori sau profesionisti. În plus, am organizat acolo concerte, întîlniri între prieteni, încercăm să diversificăm nu doar paleta de sporturi (padelul bucurîndu-se de mare succes) ci și cea a activităților conexe cu sportul, pentru ca lumea să se simtă în largul ei la Winners.
In acelasi timp, tot pe partea de sport, am dezvoltat împreună cu prietenul meu, fostul baschetbalist Branko Cuic, un camp de baschet de performanță, care este la prima editie și care are loc toata luna iulie, la Lacul Gilau. Avem peste 350 de participanti, ceea ce ne-a depășit asteptarile, dat fiind faptul că este ediția inaugurală. Le oferim copiilor o experiență profesionistă și în acelasi timp placută, să învețe lucruri și să dezvolte relatii de prietenie. Antrenamentele sunt conduse de antrenori din top din Serbia de la loturile nationale, fiind binecunoscut faptul ca scoala sarbeasca de baschet este una dintre cele mai bune din lume.
–Cum vezi, datorită ideilor tale și ale colaboratorilor tăi, viitorul în acest domeniu?
Cred că putem ajuta foarte mult acest domeniu. Vrem să ducem eforturile noastre dincolo de un simplu eveniment, vrem să contribuim la politici de sănătate publică prin sport, la calitatea vieții, la atragerea oamenilor spre sport.
-Va fi Sports Festival un Untold de sport, ca audiență și interes?
Faptul că la Cluj avem evenimente atît de cunoscute pe plan internațional nu poate decît să ne ajute. Termenul de „Untold al sportului” nu poate însemna decît ceva pozitiv, luînd în considerare nivelul la care au ajuns.
-Unde se pot aduna ideile pentru la anul, cum poți fi parte în Sports Festival?
Oricine poate lua parte în Sports Festival. Chiar încurajăm publicul să ne trimită idei, să ne propună sporturi interesante pe care să le aducem în festival. Se poate face asta pe siteul nostru, www.sportsfestival.com, unde avem o secțiune numită „Propune un sport” sau pe email contact@sportsfestival.com. Iar în ceea ce privește campul de baschet, după ce terminăm prima ediție, la final de iulie 2018, revenim cu concluzii și cu planuri pentru…la anul.
1 comment
[…] dintre ele – și a avut succes. Despre toate acestea, Patrick Ciorcilă vorbeşte într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu […]