Cînd bați cu pasul o stradă „veche” o simți parcă mai „vie” decît pe cea ce s-a născut mai ieri.
Se prea poate ca și ea să aibă, la rîndul ei, aceeași părere bună despre tine atunci cînd te știe aproape și cu gînduri bune.
Strada, ce spectacol…
Cum știe ea să te cucerească…
Ți-ar putea spune o sumedenie de povești dar parcă te lasă pe tine să ți le imaginezi, și asta este, poate, mult mai frumos.
Te poți gîndi la toți cei ce au traversat-o, în timp, și dacă închizi ochii poți chiar inventa poveștile pe care ea, strada cea veche, le știe dar nu ți le spune.
O casă, un etaj, un balcon…
Caldarîmul, o poartă, un lacăt, o umbră, un ecou…
Mai ai trei pași pînă la colț, te emoționezi puțin la gîndul c-o să descoperi și altceva…
Și chiar descoperi, de cele mai multe ori.
Iar dacă nu descoperi un alt balcon sau o altă poartă sunt mari șanse să te descoperi pe tine, pentru că strada asta face, te ajută.
Iar cu puțin noroc prinzi și Lumina.
–––––––––––––––––––––
Pentru ilustrație am folosit o stradă veche din centrul Sibiului.