Să mai cîștigi în fața unei echipe din care face parte Mihai Lăpușan (fost baschetbalist) s-a mai întîmplat cîteodată. Dar să cîștigi categoric asta n-a prea fost. Ei bine, chiar azi, în preajma Crăciunului, am reușit performanța aceasta cu o echipă de vis în componența: Vali Lemnaru (desemnat MVP), Liviu Ciucă, Florin Chertes, Silviu Cristea și subsemnatul.
Dincolo au fost Călin Ilea, Radu Simu, David Maier, Ovi Tebu și Mihai Lăpușan.
La repriza a treia loturile s-au completat cu Dani Rus (alias Ion Țiriac) și Mihai Miclăuș (alias Perceptorul), în formă amîndoi deși s-au dat accidentați plus Daniela Maier, care s-a simțit bine stînd între Lăpușan și Simu, cei care i-au explicat ce-a pierdut neasistînd la partidă.
A fost un 5-2 la general pentru noi, dar cu mari merite și pentru învinși care au cîștigat un meci cu 14-12 după ce conduseseră cu 11-5 și i-am egalat la 11. Au avut însă puterea de a reveni și de a închide acel meci. După cum și Lăpușan, în stilul său inegalabil, a recunoscut superioritatea oaspeților, exemplificînd și explicînd științific cauzele acestui eșec.
Despre noi, ce să spunem, poate cîteva clișee:
-ne-am dorit mai mult victoria.
-valoarea nu așteaptă numărul anilor.
-am respectat indicațiile tactice.
-am alergat mai mult și am avut mai multă prospețime.
-pauza a fost un sfetnic bun.
-ne-am adaptat mai repede la condițiile meteo și la cele de joc.
-am fost o echipă, nu o sumă de individualități.
-echipa aceasta are viitor.
-pe teren nu joacă banii.
-ei au fost cu gîndul mai mult la vacanță.
-avem un dream-team, sperăm să nu plece nimeni la vară.
Și cu asta basta, am cam spus totul.
Și-am adunat la bani la masă pentru atîtea lucruri de-am mers acasă fără bani. Și-o să mai jucăm și-n 29, așa că nu ne luăm la revedere multă.
Bine, hai că ne prea împrietenim, vorbim pe teren.