Simona Halep, cea care e triumfat de două ori pînă acum la Madrid, și-a asigurat prezența în turul al treilea la capătul unui meci controlat foarte bine în fața unei jucătoare dificile, Johanna Konta, scor 7-5, 6-1.
Simona a dominat meciul dar mai ales setul secund în care a avut o serie incredibilă de 15 mingi consecutiv cîștigate, cifră impresionantă la un meci de un asemenea nivel. De asemenea statistica meciului arată dominarea totală de care vorbeam, cu cifre foarte bune la procentajul primului serviciu, la mingile cîștigate cu primul și cu al doilea serviciu și în general la toate capitolele (Konta a stat mai bine doar la ași, 2-1).
Imediat după meci, la interviu, am aflat ceea ce poate ne interesa la fel de mult ca rezultatul, și anume cum se simte campioana noastră. Ea a declarat că față de ziua de duminică e mai bine dar că nu se poate spune că e chiar sută la sută și că încearcă să uite de asta, să rămînă calmă și să meargă mai departe.
Următoarea adversară a româncei e slovaca Kuzmova, cu care Halep nu s-a mai întîlnit niciodată.