Universitatea Cluj a cîștigat azi ultima partidă la Cisnădie, în turneul de baraj și astfel și-a păstrat locul în prima divizie de handbal feminin. U a învins CSM Slatina cu 26-21 (10-12).U Cluj a terminat pe primul loc turneul, cu două victorii (cu Slatina și Tîrgu Mureș) și un egal (cu Mioveni).
U Cluj și CSM Slatina vor evolua și anul viitor în Liga Florilor.
La final de campionat cele două terminaseră pe locurile 11 (Slatina) și 12 (U).
Clujencele obținuseră în tot campionatul 4 victorii, dublul victoriilor pe care le-au obținut în aceste trei zile în turneul de baraj de la Cisnădie. Aceste victorii au salvat sezonul și se constituie într-o reparație pentru destul de multele partide pe care U le-a pierdut in extremis în campionat.
