FC Universitatea Cluj întâlnește PAOK Salonic în cadrul unui amical prilejuit de celebrarea celor 100 de ani ai Universității Cluj.
Meciul începe la ora 21.00, accesul publicului fiind permis încă de la ora 19.00.
Antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic a reușit o performanță istorică: a câștigat, după o așteptare de 34 de ani, campionatul Greciei, şi a devenit a doua echipă din istoria țării care încheie campionatul neînvinsă, după performanța celor de la Panathinaikos din 1964.
Universitatea Cluj, fondată în 1919 l-a avut ca prim președinte pe academicianul dr. Iuliu Hațieganu, părintele fondator al clubului. Existența Universității Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat la Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câștigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale. Este printre cele mai galonate cluburi la nivel de copii şi juniori, cu titluri naţionale la toate categoriile de vârstă şi o academie de fotbal în care cresc viitoarele generaţii de campioni.
Partida aniversară dintre FC Universitatea Cluj şi PAOK Salonic este un eveniment marca SPORTS FESTIVAL.
Organizatorii au pregătit o serie de momente speciale care cuprind și festivitățile legate de retragerea din activitate a doi jucători exponențiali pentru U, Abrudan și Giurgiu.
