Liverpool, Manchester City, Manchester United, Tottenham, Chelsea și Arsenal au început pregătirea pentru noul sezon din Premier League. Dintre formațiile din Top 6 doar Liverpool, Chelsea și Arsenal au jucat câte un meci de pregătire contra unor formații din eșaloanele inferioare ale Marii Britanie. Liverpool a câștigat ieri cu 6-0 pe terenul celor de la Tranmere, în timp ce Arsenal a remizat, scor 3-3, cu Boreham Wood, iar Chelsea a terminat la egalitate, 1-1, confruntarea împotriva irlandezilor de la Bohemians. Vedetele celor mai bune echipe din Anglia vor reveni însă în insula abia peste două, respectiv trei săptămâni.
Rhian Brewster, atacantul în vârstă de doar 19 ani al cormoranilor, a marcat aseară o dublă în victoria cu 6-0 a celor de la Liverpool contra echipei din Tranmere, formație care va evolua în League One începând cu stagiunea următoare. Tânărul englez din atacul formației de pe Anfield Road a câștigat Campionatul Mondial sub 17 ani în 2017 (fiind și golgeter-ul competiției cu 8 reușite), după care Brewster s-a accidentat și a lipsit aproape un an de zile de pe gazon. La sfârșitul sezonului trecut acesta a fost inclus în lotul lui Jurgen Klopp, iar antrenorul german al cormoranilor i-a promis lui Brewster că anul acesta va debuta la echipa mare, chiar mai mult, neamțul a spus ca Rhian va avea un rol important în cadrul formației de pe Merseyside. Celelalte 4 goluri ale lui Liverpool au fost marcate de Clyne, Origi, Duncan și Jones.

Manchester United va juca primul meci amical mâine, în Australia, contra celor de la Perth Glory, în timp ce Manchester City va evolua în data de 17 iulie, în Asia, împotriva londonezilor la West Ham United. Tottenham joacă prima partidă de verificare în vederea noului sezon abia în data de 21 iulie, contra italienilor de la Juventus, în Singapore.
În timp ce scriam articolul a apărut știrea conform căreia Peter Crouch se retrage din activitatea fotbalistică, decizia atacantului englez în vârstă de 38 de ani având un efect imediat. Crouch (2,01 m înălțime) a evoluat la 7 cluburi în Anglia de-a lungul carierei: Tottenham, QPR, Aston Villa, Southampton, Liverpool, Stoke și Burnley. Acesta a înscris 108 goluri în cele 468 de partide jucate în Premier League și a îmbrăcat de 42 de ori tricoul „Albionului”, perioadă în care a marcat de 22 de ori. Eu mi-l aduc aminte foarte bine pe Crouch de pe vremea când juca la Liverpool (2005-2008), timp în care marcat 22 de goluri, între care se numără și un hat-trick perfect (reușite cu capul, cu stângul și cu dreptul), dar și reușite importante pe care le-a înscris în Champions League sau în Cupă și Campionat împotriva unor echipe precum AC Milan, Manchester United, Arsenal sau Chelsea.

Încheiem cu ultimele zvonuri din Anglia cu privire la eventualele transferurui, iar italienii de la Inter Milano s-au interesat oficial de Romelu Lukaku (belgianul din atacul celor de Manchester United), englezii fiind dispuși să renunțe la serviciile lui Lukaku în schimbul sumei de 75 de milioane de lire sterline. Jurgen Klopp, managerul cormoranilor, a declarat aseară (imediat după victoria de la Tranmere) că Liverpool nu va cheltui foarte mult pe transferuri în această vară.
