Doi fotbaliști din vechea gardă a U-iștilor s-au retras din activitate. Giurgiu și Abrudan sau Gabi și Tavi, cum vreți, n-au făcut fotbalul de rușine și nici nu l-au păcălit niciodată.
Giurgiu a făcut parte din categoria mijlocașilor cu viziune, chiar dacă rolul său nu era acela de coordonator. Știa cît să țină mingea, adică puțin, o proteja bine, era bun la deposedări, făcea față la efort iar șuturile sale aveau forță și precizie. Cu Giurgiu în teren echipele la care a jucat căpătau siguranță, știau că au în teren un om care nici mort nu va ceda. Să nu îi uităm calitățile de lider, pentru că banderola de căpitan i se potrivea bine inclusiv la Galați, acolo unde a și ieșit campion. Începînd cu U, trecînd pe la Rubin Kazan din 2007, apoi la Oțelul (o perioadă de glorie a sa, în care a marcat și 14 goluri), pe la Maccabi Netanya și Chiajna în anii din urmă, Giurgiu a închis cercul tot la U, acolo unde începea să joace acum 20 de ani. Din fericire, Gabi a simțit și căldura tricoului naționalei, pe care l-a îmbrăcat de două ori.
Gabi Giurgiu a fost un jucător constant, căruia tribuna nu i-a reproșat niciodată nimic pentru că n-avea ce să reproșeze unui tip care nu a trădat fotbalul.
Abrudan n-a fost un fundaș oarecare, ba dimpotrivă, a sărit în ochi prin foarte multe calități. Trecînd peste cele fizice, care l-au recomandat întotdeauna, partea cu inteligența l-a propulsat mereu, individualizîndu-l. A știut să se plaseze și pe faza de atac, de referință fiind sezoanele lui de la Bistrița sau Brașov, atunci cînd reușea să marcheze mai cu seamă din lovituri de cap venite în urma unor faze fixe și mai ales în meciuri contra echipei Steaua, la care a și evoluat mai apoi.
Abrudan a început la U, în 1999, ca tot aici să încheie, la fel ca Giurgiu. Au fost ani în care a trecut pe la Gloria Bistrița, FC Brașov, Steaua, Rapid, Mediaș dar și pe la campioana Milsami Orhei, din Moldova.
Prin dorința de ajuta mereu colegii în teren, prin fair-play-ul poate ușor nefiresc pentru un fundaș central de marcaj, prin implicarea totală în joc, pe Abrudan îl vom ține minte pentru alura sa de atlet desăvîrșit, om cu privirea sus…
Pe Abrudan cel de dincolo de teren ni-l vom aminti drept un băiat inteligent, non-conflictual, așezat și cu un zîmbet discret, semn al toleranței cu care a fost înzestrat și educat.
Gabi și Tavi au făcut parte din marea familie a lui U și, exact ca într-o familie, au prins momente bune și momente mai puțin bune. Dar tot așa, ca într-o familie, lucrurile mai puțin bune se vor uita și vor rămîne doar amintirile plăcute.