Cînd am făcut echipele ardea în mine (ușor mocnit, totuși) setea de revanșă.
Am zis așa: la negri, să fie Chertes, Tebu, Liviu, Negoiță și cu mine iar la albi Lemnaru, Simu, Maier, Miclăuș și cu Muri.
Pe ce m-am bazat: chiar dacă pe hîrtie ei arată mai bine, speram să apară disensiuni la ei, în sensul în care Lemnaru nu e chiar cel mai comod coechipier, avînd pretenții mari de la colegi. Și-am zis că sigur îi va lua la ochi pe un Simu sau pe un Maier măcar…Dar, culmea, în loc să vedem asta, l-am văzut pe Lemnu încurajîndu-i, hai că se poate, luptă, bravo…
Așa ceva…
Deci planul 1 s-a dus naibii.
Am încercat planul 2, adică B, adică să luptăm cu arme convenționale: pase, alergat, aruncat și alte cele. Dar am uitat că eroul nostru Chertes e chiar praf cu piciorul și omul vine cît să nu ne strice sîmbetele și să ne lase în inferioritate numerică. Mai mult într-un picior, strîngînd din dinți, Chertes al nostru n-a putut fi utilizat la capacitate și asta sigur a fost cauza pentru care am pierdut, finalmente.
Am pierdut, dar nu ne-am făcut de rușine, pentru că scorul la meciuri a fost 2-3. Iar Lemnaru, deloc surprinzător, a fost cel mai bun de pe teren.
Vorba lui Tebu: dacă mai aveau curaj să dăm și meciul 6, poate îi egalam.
Oricum, mișcarea contează, e doar un joc, și-au dorit mai mult victoria, jocul greșeala așteaptă, bine că urmează încă un meci sîmbăta viitoare.
La repriza a treia a venit și Rus Daniel Țiriac, și Daniela Maier, și doctorul Vălean, așa c-am și uitat de baschet și de ce a fost în teren și ne-am concentrat pe poveștile noastre cu pești, cele care completează atît de fericit sportul.
Hai, că prea ne împrietenim, ne (vă ) vedem sîmbătă.
