Cu 10 zile rămase până la încheierea perioadei de transferuri în Premier League, Arsenal s-a înțeles cu Lille și îl va transfera pe francezul Nicolas Pepe în schimbul a 72 de milioane de lire sterline. Atacatul în vârstă de 24 de ani este așteptat la Londra în următoarele zile pentru a efectua vizita medicală și, evident, a semna contractul cu „tunarii”. Nicolas Pepe a marcat 22 de goluri în sezonul trecut pentru Lille, întrecut doar de Mbappe, fotbalistul celor de la PSG reușind să înscrie de 33 de ori. Pepe este primul jucător de la Lille care a marcat cel puțin 20 de goluri pentru clubul francez, după Eden Hazard, cel care a reușit această performanță în urmă cu 7 ani. Arsenal este așadar aproape de a da a doua mare lovitură pe piața transferurilor în această vară, după ce a reușit să îl împrumute pentru un sezon pe mijlocașul Dani Ceballos, de la Real Madrid.
Everton dorește să rămână activa în această pauză de „mercato”, iar după ce l-a adus pe Fabian Delph de la Manchester City, formația din Liverpool dorește să-i transfere și pe Kean de la Juventus și pe Zaha de la Crystal Palace. Everton a și înaintat astăzi o ofertă de 55 de milioane de lire de pentru atacantul ivorian în vârstă de 26 de ani, însă jucătorul celor de la Palace are șanse mult mai mari să ajungă la Chelsea, Arsenal sau Manchester United.
Germanul Leroy Sane (23 de ani), de la Manchester City, este dorit în continuare de Bayern Munchen, iar Niko Kovac – antrenorul bavarezilor, a declarat că transferul lui Sane la Bayern ar fi o mutare de vis pentru campioana Germaniei. Cu toate acestea, oficialii celor de la Man. City au spus că încă nu au primit nicio ofertă oficială pentru tânărul atacant german. Pep Guardiola, managerul „cetățenilor”, a ținut să confirme însă că Sane este un jucător foarte important pentru City și îl dorește ca acesta să rămână în Anglia și în sezonul următor. Conform ultimelor informații apărute în presa din insulă, Leroy Sane încă nu s-a decis asupra viitorului său și mai are la dispoziție aproximativ o săptămână pentru a lua o decizie.
Cea mai ciudată întâmplare a săptămânii trecute s-a produs în China, acolo unde trebuia ca Gareth Bale să semneze un contract cu noua sa echipă (Jiangsu), cu toate că galezul nu era foarte încântat de un transfer în Asia. Mutarea nu s-a mai produs până la urmă, deși Bale a ajuns în China, deoarece Real Madrid dorea mai mulți bani decât ar fi crezut chinezii. După ce această tranzacție a căzut, Gareth Bale s-a întors în Spania și se pare că va mai rămâne încă un sezon la Real Madrid.