Această carte e un omagiu adus unor profesioniști ai jurnalismului din România. Erau și vor rămîne Zeii Microfonului, așa cum m-am gîndit să îi denumesc.
Dacă ar fi să vă imaginați, cei care nu ați prins această emisiune în momentele sale de glorie, imaginați-vă următoarele tablouri: se făcea că urma etapa de fotbal. Mai erau, să spunem, 10 minute pînă la startul meciurilor. Într-un apartament de bloc cu două camere bărbatul familiei își ascuțea deja creioanele, caietul cu pătrățele era pregătit, clasamentul etapei anterioare era scris frumos pe partea stîngă iar pe dreapta erau înșirate meciurile ce urmau, cu spații sub ele ca să poată încăpea marcatorii și minutele în care urmau să înscrie. Cu creionul albastru, frumos, se trasau parantezele pentru a scrie scorul la pauză iar cu cel roșu se va fi consemnat rezultatul final. Emoțiile creșteau, bărbatul se asigura că fixează cursorul radioului pe scală să aibă o recepție perfectă și inevitabilul se întîmpla: intra promo-ul emisiunii, apoi vocea coordonatorului Emisiunii Fotbal Minut cu Minut și meciurile începeau. De acum, două ore bărbatul nostru era în lumea lui, intrînd în atmosfera stadioanelor, inima bătîndu-i mai puternic cînd avea o echipă preferată dar simțind din plin adrenalina, de parcă el ar fi pasat, apărat sau marcat. Apoi, spre final, nota cu meticulozitate toate rezultatele, făcea clasamentul ce-l verifica dacă era cazul după cel oficial anunțat de coordonator, închidea caietul cu pătrățele, îl punea la locul potrivit, îl mai privea o dată parcă părîndu-i rău că se desparte pentru o săptămînă de el dar și mulțumit, ca omul care știe că și-a făcut bine treaba, meticulos și organizat, ca un adevărat îndrăgostit de Regele Fotbal.
Un alt tablou ar putea fi undeva, la iarbă verde, unde după ce se vor fi consumat miuțele de fotbal dintre grupurile familiale ieșite cu cățel și purcel să se destindă, cineva făcea anunțul: „gata, că începe etapa!” Și atunci, poate spre disperarea domnișoarelor și doamnelor prezente, bărbații descriau un mic cerc în mijlocul căruia Domnul Radio era la locul lui și așa, întinși pe pături sau ocupînd loc pe vreun scaun de camping, cu o bere lîngă ei (răcită în pîrîul de lîngă tăpșanul unde se consumase miuța lor) se apucau de treabă, cum ar veni. Adică de chibițat, de glumit, de avut poate mici controverse, de tachinat unii pe alții sau de sărit cu toții în picioare, îmbrățișîndu-se, dacă „ai lor” reușiseră să înscrie. La pauza meciurilor glumeau cu consoartele lor care, împăciuitoare, îi îmbiau să mai ia o felie de pîine cu vinete sau o bucată de slăninuță friptă la capătul unui băț. Dar pe fugă, că pauza nu ține mult și trebuie să revină din nou „la treabă”. Și așa, parcă pe nesimțite, ziua aceea frumoasă, la iarbă verde, cu cei dragi, se transforma într-o zi și mai frumoasă iar cei dragi deveneau și mai dragi pentru că Domnul Radio le-a adus acolo, în natură, un pic de sport și muzică, un pic de frumos și, nu se știe prin ce magie, i-a unit și mai mult.
Tablouri din acestea se pot zugrăvi cu zecile, pentru că Emisiunea Fotbal Minut cu Minut era ascultată de bolnavii din spitale (spre disperarea doamnelor asistente care trebuia să îi despartă pe microbiștii care făceau cerc în jurul celui care avea un radio), în trenuri (cu radioul lipit de ureche pentru că mai „pierdea semnalul” pe traseu), pe șantiere (cu radioul pus pe un morman de cărămizi și cu muncitorii aliniați pe bănci de lemn, ca la teatru, unde aparatul juca rolul principal), și lista aceasta de tablouri ar putea să fie zugrăvită la nesfîrșit, pentru că într-o lume gri aceste tablouri erau cele mai colorate din viața românilor.
Ne vom aminti mereu cum Gheorghe Minoiu le dădea legătura lui Ion Ghițulescu în Stefan Cel Mare, lui Nicolae Secoşan pe Bega, lui Teodor Mateescu sub Dealul Feleacului, lui Coca-Cozma Teoharie in Regie, lui Nicolae Soare la Bistrița sau în Valea Domanului, lui Dan Voicilă la Ploiești, lui Dan Ștefănescu la Pitești, lui Dumitru Pelican la Constanța sau în Parcul cu Platani, lui Vasile Arhire, Grigore Ilisei sau Mircea Radu Iacoban în Copou. Apoi, în momente intrate în reflexul tuturor, la oră fixă, urma ,,Minutul și scorul”. Și-atunci, cum spune și Radu Cosașu, acela era momentul adevărului. Atunci, pe vremea cînd adevărul nu se putea spune, această emisiune era deținătoarea adevărului absolut, indubitabil, de netăgăduit. Pentru că, nu-i așa, era oaza de libertate în care dacă spuneai că în minutul 3 scorul e 1-0 pentru Universitatea Craiova în meciul cu FC Argeș atunci chiar așa era: un mare Adevăr.
Așa cum, la fel de adevărate și reale au fost inegalabilele imagini ce ne vor rămîne pe vecie lipite de suflet, acelea în care tranzistorul era prietenul nostru numărul unu pe stadioanele țării. Deținătorii lui, pe stadion, erau adevărate staruri, pentru că în jurul acestora se creau aglomerări de cîte 20-30 de spectatori care ascultau cu sufletul la gură finalurile de meci și rămîneau minute bune după terminarea partidelor ca din studio Minoiu și apoi alții și alții să recapituleze rezultatele și să facă în final clasamentul. Și-atunci de-abia, dacă te respectai ca iubitor al fotbalului, de-abia atunci puteai pleca spre casă, cu lecțiile bine făcute. Iar pe drumul de întoarcere, cu prietenii tăi, discutai cît de bine a transmis Ghițulescu din Ștefan cel Mare, ce frumos a vorbit Domozină despre Balaci, cum a strigat la golul lui Romilă crainicul Grigore Ilisei, ce poantă a făcut Secoșan la hențul lui Păltinișan din careu, ce zi frumoasă a fost, ce meciuri, domnule, ce meciuri…
Iar a doua zi, la serviciu, poveștile continuau, chibiții își dădeau cu părerea, „specialiștii” îi contraziceau și cu toții așteptau, cu sufletul la gură sfîrșitul următor de săptămînă, pentru ca Minoiu să dea din nou legătura cu libertatea sufletelor noastre atîrnate pe un fir de ață pe care îl reprezentau meciurile de fotbal transmise la radio. „Rămas bun, pe duminica viitoare, dragi radio-ascultători și iubitori ai fotbalului”!
Cam asta am vrut să spun la aduceri aminte…
În ceea ce privește prezentul, acesta mi-a dat aceiași fiori. Pentru că n-aș fi crezut ca efortul unor oameni de presă de azi să poate fi unul comun, firesc, plin de energie, forțele să se unească, într-un act de colegialitate maximă pentru a putea celebra, onora și marca această filă din istoria presei românești prin apariția unui volum. A fost impresionant așa cum ți-e dat de puține ori în viață să rămîi impresionat de ceva: să-i vezi din nou împreună, în Casa Radioului, pe cei care ne-au adus în case fotbalul alături de cei care le continuă și azi cu succes munca.
Și asta s-a putut pentru că un om a avut ideea cărții. Iar de acolo, de la idee, au fost alți zeci de oameni care au strîns rîndurile, și-au făcut un țel comun, s-au ajutat unii pe alții și a ieșit o întîlnire magică într-o zi de luni, cu ocazia lansării.
Omul cu ideea a fost Cezar Răsuceanu, președintele Art Print și partener alături de Hadrian Mateescu la Editura Publisol. Cei doi au întors pe toate fețele acestă idee, au primenit-o, i-au dat contur și au hotărît că o carte ar fi cel mai bun loc de adunat o parte din povești. De undeva trebuia început, cu riscul evident de a nu putea acoperi toată povestea Fotbal Minut cu Minut, pentru că în volum nu sînt prezente, din varii motive, toate numele celor care au trudit pentru această emisiune. Ceea ce nu înseamnă că tabloul nu poate fi completat, în timp, și adus la tușe din ce în ce mai bine conturate. Cu toate acestea, Ideea a fost îmbrățișată și energiile s-au mobilizat.
De undeva trebuia început…
Și a început apoi asaltul lui lui Hadrian Mateescu în ceea ce mă privește. Pentru că nu m-am lăsat din prima, din mai multe motive, neimportant de menționat. Mi-am amintit însă că după retragerea tatălui său (Teodor Mateescu) de la microfonul coordonării emisiunii în varianta de la Cluj (liga 2) am preluat sporadic și pentru puțin timp acel rol absolut onorant. Asta la Radio Cluj, oamenii de acolo avînd încredere în mine. Mi-am mai amintit cît de mîndru mă simțeam că pot la rîndul meu să comentez meciurile de liga a doua de pe stadioanele din zonă și pentru asta le eram din nou recunoscător celor de la Radio Cluj. Mi-am amintit apoi de întîlnirile mele cu unii dintre comentatorii pe care îi percepeam într-adevăr ca pe niște zei. De la a-i auzi la radio și la a-mi acorda cît de cît atenție cu diferite ocazii iarăși îmi aduc aminte că mi-a căzut bine.
Iar cînd am auzit că deschiderea Societății Române de Radiodifuziune (instituția mamă a emisiunii Fotbal Minut cu Minut) va fi totală (Răzvan Ioan Dincă-președinte director general, Dan Preda-membru în comitetul director și Ștefan Alecsiu-redactor șef, redutabilii jurnaliști Adrian Soare și Cătălin Cîrnu), că volumul va fi promovat cu Gazeta Sporturilor (redactorul șef Cătălin Țepelin ținînd permanent legătura cu Hadrian Mateescu iar Ovidiu Ioanițoaia fiind foarte deschis la idee) și că vom avea sprijinul colegilor din presă pentru întregirea datelor, atunci chiar că m-am hotărît. Și acest sprijin a chiar venit, indiferent că a fost vorba despre televiziuni, radio-uri, presă scrisă, mediul on-line.
Ceea ce nu speram era ca redactorul cărții să fie Cătălin Oprișan. Dar și asta s-a întîmplat. Și mîna lui se vede. Iar seria surprizelor plăcute a continuat cu cei de la Editura Publisol, care au făcut un produs de calitate: Adrian Drăgan (coperta cîștigătoare, votată de cititori), Camelia Coste, Radu Nan și desigur Evelin Ceciu (de la editura.ro). Dîndu-mi seama că Echipa aceasta cu zeci de oameni din media românească se unește în jurul Emisiunii Fotbal Minut cu Minut, am intrat și mai bine în ceea ce se poate chema „stare”.
Apoi a venit momentul lansării.
Unul special. De la locul lansării, exact în inima Societății Române de Radiodifuziune, adică „acasă” (cu jurnaliștii de azi ai radioului extrem de implicați în a-i cinsti pe cei de la care au „preluat microfonul”) și pînă la bucuria de a-i vedea acolo pe cei ce-au adus faima emisiunii Fotbal Minut cu Minut, crainici unul și unul. Iar acolo, în foaier, jurnaliști din toată media românescă, umăr lîngă umăr, pentru a-i onora pe oamenii de la Fotbal Minut cu Minut.
Și-apoi au venit cronicile după această frumoasă întîlnire: una mai frumoasă decît cealaltă. Știrile pe televiziuni, pe radio-uri, ca-n Fotbal Minut cu Minut, unde se spunea: „Etapa s-a încheiat, comentariile continuă!”
Iar în urechile mele rămîne felul în care Coca Cosma Teoharie, Teodor Mateescu, Mircea M. Ionescu sau Nicolae Secoșan (am enumerat doar…seniorii) au rostit parcă la unison cuvinte în care nu s-au pus în prim-plan ci au evocat o epocă. Una în care camaraderia, prietenia și înțelegerea între ei erau lucrurile importante. Și de undeva, îmi imaginam, cuvintele lor erau auzite și de cei ce nu mai sînt dar rămîn in sufletul nostru ca imenși contributori la această emisiune nepereche. Gloria acestei emisiuni a venit ca o consecință logică a acestei stări bune a unor oameni care făceau ceea ce făceau cu plăcere și cu pasiune.
Crainicii aceștia și-au făcut din meseria lor o datorie de onoare din a-i informa pe ascultători la modul cel mai onest posibil, de a-i ține conectați și de a le trimite pe calea undelor tot ce era nevoie pentru a le cultiva sau satisface gustul pentru sportul pur, pentru fotbalul ce era prezentat poate chiar mai frumos decît era, atît de bine mergeau vorbele lor la sufletul celor de acasă.
Poveștile lor, ale acestor oameni, am încercat să le adunăm în acest volum (care merită și ar trebui completat și cu celelalte nume într-un eventual volum). Unele amintiri sînt estompate de trecerea anilor, altele rămîn de-a pururi vii, dar, adunate, ele pot reprezenta un tablou care are foarte multe culori vii și destul de puține terne. Crainicii aceștia au știut să se aplece spre frumos și să se concentreze exclusiv pe lucrurile care ne unesc, nu pe cele care ne dezbină.
Și dacă acum încă ne amintim de unele dintre expresiile lor rămase celebre însemnă într-adevăr că oamenii aceștia au scris istorie și că Emisiunea Fotbal Minut cu Minut rămîne acolo, în inimile românilor ca fiind ceva de neprețuit.
Pe „finalul emisiunii” ce să mai zic: un mare Mulțumesc celor care m-au ajutat, că fără ei nu puteam și celor care au avut răbdare, că eu mă urnesc mai greu. Iar acum să sperăm că dacă 4-5 milioane dintre români ascultau emisiunea să existe dintre ei destui cîți să-l oblige pe Hadrian Mateescu să mai scoată un tiraj.
Găsiți cartea la chioșcurile din țară.
Puteți comanda cartea și de pe site-ul Publisol, aici.
