Noi, la pmob, sîntem înconjurați doar de profesioniști. Și campioni naționali, la baschet. L-am avut pe Lăpușan pînă acum, iar de dată recentă ne mîndrim cu David Maier.
Se știe, de dată recentă, lotul U 20 al U BT condus de antrenorii Horia Pascu și Mihai Racovițan au adus un titlu important în vitrina clubului.
La acesta au contribuit din plin munca staff-ului și cea a unei generații excelente de tineri jucători. Iată lotul (așa cum l-am primit de la Mihai Racovițan), băieți unul și unul, de care sigur vom mai auzi:
Toma Lungoci, Alexandru Turdean, Vlad Nistor, Ștefan Grasu, Modibo Dyabi, Alexandru Ștefan Pașca, Darius Coste, Luca Colceag, Robert Cristescu, Andrei Lucian Dardai, Victor Dascăl, Vlad Petruț, Rareș Irimia, David Lăpuște, David Maier, Andrei Pallo, Robert Cristian Haba, Radu Hanga, Mihai Nemeș și Vladimir Georgescu.
Acuma, ce vrem să mai spunem. Păi să spunem de Lăpușan, care a fost de două ori campion național, de fiecare dată cu venerabilul Voicu Moldovan ca antrenor: prima prin 1998, cu coechipieri precum Cenean, Vidican, Marin sau Bocăneală, a doua la Tulcea, pe teren neutru, alături de Tudor Jucan, bunul său prieten. Iar mai apoi echipa clujeană din care făcea parte Lăpușan a ieșit și vicecampioană, din acea formație făcînd parte și Mihai Silvășan.
Așadar: pe cale de consecință, mai așteptăm un titlu de la David Maier, pe care îl felicităm pentru această reușită, așa cum îi felicităm pe toți ceilalți 19 jucători antrenați de Horia Pascu și Mihai Racovițan. Jos pălăria!
Și pentru că memoria fotografică e perfectă, vă arătăm și debutul lui Maier în lotul pmob, unul care a avut loc în anul de grație 2012. Și, arc peste timp cum se zice, vi-l arătăm și acum, grație fotografiei primite de la Dan Bodea.
Felicitări David, bravo Lăpușan, bine băieți!