Monica Niculescu și Alexandra Panova s-au calificat azi în finala turneului WTA de la Rabat.
Cele două au trecut de perechea Gamarra Martins (Brazilia)-Wembley Smith (Marea Britanie), scor 6-2, 6-1.
Niculescu și Panova nu au pierdut nici un set în cele trei tururi pe care le-au jucat la Rabat. Mai mult, doar într-un sigur set, în primul tur, adversarele au reușit mai mult de trei game-uri (atunci Niculescu și Panova au luat un set cu 7-5).
Prin această victorie Monica Niculescu a urcat un loc, e pe 39 WTA la dublu și e prima dintre românce în acest clasament (Raluca Olaru e pe 45).
Monica Niculescu, 34 de ani și 6 luni, continuă astfel cu succes evoluțiile în circuit, specializîndu-se acum pe proba de dublu.
