E un loc în care am intrat, pe vremuri. Aveam un amic care muncea acolo.
Aveam chiar amintiri comune, din vremuri de altă dată în care am fost colegi.
Iar acum, că am trecut pe acolo, mi-am amintit de el, de bucuriile lui și de necazurile lui. Dar dincolo de astea, rămîne întrebarea pentru concursul nostru:
Unde-i casa asta?
Completăm și lista de respondenți, ne ocupăm să alcătuim clasamentul la zi, sigur că ne ocupăm.
Succes!
