Cînd inspirația e mai tare decît aspirația…
„Tango-ul îşi are originile în Spania sau Maroc şi a fost introdus în America Latină (Argentina în special) de coloniştii spanioli, unde a căpătat influenţe locale (milonga) şi africane. La început a fost un dans solo (dansat de un bărbat sau femeie). Ulterior, s-a dezvoltat ca un dans simbolic de luptă între doi bărbaţi iar apoi a intrat în bordelurile din porturile Argentinei.” (de pe net)
Exact asta s-a întâmplat azi pe teren, percum bine se vede din fotografia făcută de Ilea, care a şi constituit sursa de inspiraţie pentru titlul cronicii de azi.
În rest, nimic spectaculos. La 9 dimineaţa era soare şi frumos iar pe teren erau Călin Ilea, fraţii Bar, Ovi Tebu şi naşul lui David, Zăvă, Miclăuş şi Daniel Rus. Echipele odată făcute, au început duelurile şi ratările. Pe când ne mergea mai bine, a apărut, spăşit, Arthur. Normal, a intrat în echipa de 4, respectiv: Ilea, Tebu, David şi Ovidiu Bar şi a dat totul peste cap. Adică de la 5 – 2 pentru noi, am pierdut.
Echipa cîștigătoare
Am pierdut primul meci, 12-10 (cred). Apoi meciul doi a fost un scurt 6-1 pentru ei. Normal ca am pierdut din nou. Apoi, Ilea a plecat şi au rămas iarăşi în patru. De data asta am pierdut la scorul de 18 – 16. Adică ne-am luptat. Adică am dansat. Adică am dat totul pe teren. Sau, altfel spus, ei au dat totul, inclusiv piele în contactul cu unghiile mele, pe care, cu inima strânsă, le-am tăiat azi dimineaţă, dar se pare că nu suficient de mult.
Faptul că s-a dat totul pe teren se vede şi în poza de grup. Suntem pe jos, la propriu. Refacerea s-a făcut cu omletă şi cafea, în timpul unor interminabile discuţii despre neretrogradarea lui U, cu Blag dirijor de orchestră. După ce s-a stabilit ce şi cum cu U, au început discuţiile despre APPC, spre disperarea lui Arthur, care, tot spăşit, a declarat că el zâmbeşte cu noi, dar nu are habar despre ce e vorba.
Şi cu asta, s-a mai încheiat o sâmbătească. Până data viitoare, staţi de ploaie.
