Astăzi prof.dr.emerit Nicolae Hâncu a împlinit 82 de ani.
Acesta s-a născut la Blaj, în 1940, anvergura sa profesională fiind unanim recunoscută.
Membru de Onoare al Academiei Române, decorat cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Cavaler, ani de-a rîndul șeful catedrei de diabet, boli de nutriție și metabolism din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, președinte al Asociației Române pentru Studiul Obezității, autor si co-autor a peste 300 lucrari stiintifice publicate în tara si peste hotare, 17 monografii sau tratate (autor sau co-autor), colaborator la 16 carti.
Prof.dr.emerit Nicolae Hâncu profesează în continuare, este o conștiință civică importantă, are preocupări culturale de referință în ceea ce privește promovarea artei, muzicii și a literaturii și reprezintă un adevărat reper.
Despre profesiunea sa de credință a spus:
„Medicina a fost şi rămâne o profesie aparte. Au rostit aceasta mari gânditori, scriitori, creatori ai frumosului sau performeri ai inteligenţei umane. Aproape toţi medicii adevăraţi, adică acei iubitori de semeni şi de profesie, au simţit pe parcursul activităţii lor impulsul ca la un moment dat să se desprindă de seducţia actului medical, lăsându-se seduşi de „altceva”. Iar acel „altceva” a însemnat pentru Cronin literatură, pentru Starobinski interdisciplinalitatea, pentru Victor Papilian teatrul, pentru Octavian Fodor şi D. Dumitraşcu pictura şi eseistica, pentru Crişan Mircioiu Albert Schweitzer. Iar pentru Schweitzer însuşi a însemnat îmbrăţişarea lui Bach, mângâind orga în neasemuite interpretări ce au tămăduit sufletele suferinde din pădurile tropicale. Pentru medicul „de toate zilele”, dar sensibil, seducţia de „altceva” înseamnă că, aplecat fiind spre omul bolnav sau cufundat în tratate, să evadeze pentru clipele de respiro spre fiordurile lui Grieg, spre Tamisa împreună cu Haendel, spre grădinile Spaniei ale lui de Falla sau către Munţii Apuseni ai lui Marţian Negrea.
De ce această veritabilă competiţie a seducţiilor şi această evadare? Pentru că întotdeauna acel „altceva” înseamnă frumosul din pictură, din muzică sau din subtilitatea textelor literare. Dar nu numai arta este o fântână a frumosului. Frumosul este pretutindeni. Nu el lipseşte ochilor, ci ochii noştri nu ştiu să-l vadă. Evadând spre frumos şi contaminându-se cu el, medicul îşi reâncarcă energiile sufleteşti, reîntorcându-se spre profesie şi prin ea spre semeni.
Aşadar, aceste evadări nu sunt un hobby. Nu reprezintă un „violon d’Ingres”. Ele sunt acel „altceva”. Sunt ceva vital, pentru că frumosul însăşi este vital pentru împlinirea noastră spre dragoste, înţelegere şi solidaritatea cu semenul suferind. De solidaritate! Pentru că actul medical este exemplara mărturie a solidarităţii umane. Dar pentru ca medicul să fie solidar are nevoie de solitudinea necesară creatorului, fiecare act medical fiind un act de creaţie. Aici, în solitudine, medicul îngemănează ştiinţa cu evadările spre frumos, pregătindu-şi reîntoarcerile spre împlinire.
Cum se poate defini frumosul? L-aş lăsa pe Kandinski să rostească aşa cum a făcut-o în strălucitul său eseu „Spiritulalul în artă”:…„frumosul este tot ce rafinează şi îmbunătăţeşte sufletul” (sursa mediaacademica.ro).
Profesorul Nicolae Hâncu este și autorul unei cărți de eseuri, apărută în 2003 la Editura Echinox, și care se cheamă „Evadări spre reîntoarceri”.
Sub îngrijirea sa au avut loc peste 200 de ediții ale Galelor Medicină, Artă, Cultură, o instituție în sine care a trecut pragul a 20 de ani de existență
În loc de încheiere, un citat drag al profesorului Nicolae Hâncu: “Este destul timp să începi să trăiesti, exact din clipa în care ar trebui să te opresti” (Seneca).
