Ce loc de poveste au ales organizatorii pentru lansarea Albumului Colecției Nicu Alifantis–Memorabilia…Muzeul Național al Literaturii Române din București, de pe strada Crețulescu, în aer liber, într-o curte interioară ce se umplea încet și firesc de oameni pe măsură ce se apropia ora de start. În același timp se umplea de emoții și de energii fantastice pentru că, nu-i așa, la ce te puteai aștepta odată cu apariția lui Nicu Alifantis?
La ora 20.00 punct și-au făcut apariția Marina Constantinescu, Relu Bițulescu și Ioan Cristescu (acesta fiind în postură de amfitrion). Cu toții au vorbit despre album dar cum altfel decît punîndu-l în legătură cu Măria Sa Teatrul și, desigur, cu cel ce-a însoțit cu muzicile lui nepereche o sută și mai bine de spectacole de teatru pe scenele țării, Nicu Alifantis.
Insipirat, Colecționarul Nicu Alifantis a reușit să adune și oarcum să condenseze o adevărată istorie a teatrului românesc și să ne arate, o dată în plus, cîtă calitate umană a însoțit aceast spectacol perpetuu pe care scena românească l-a găzduit la nivel înalt.
Nicu Alifantis a impresionat miercuri seara. Am putea spune ca de obicei. Dar a fost ceva mai mult decît atît. Pentru că atunci cînd a vorbit a făcut-o cu cuvinte atît de calde, de simple dar pline de simțire încît emoția i-a făcut pe unii dintre cei prezenți să-și treacă mîna pe la coțul ochilor pentru a-și șterge o lacrimă.
Credibil, curat la suflet, cu atît mai impresionant atunci cînd cîntă, „Alifantis cel-ce-adună-lucuri” e în același timp „Alifantis cel-ce-împarte-lucururi” pentru că această adevărată restituire a unor afișe celor care le merită (iubitorilor teatrului românesc) e un act cultural în sine.
Emoția din curtea de pe Crețulescu a fost permanentă.
„Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă,
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă”…, așa cînta Alifantis miercuri. Și, fără să vrei, aruncai o privire înspre copacii din grădina de pe Crețulescu și parcă-i zăreai: pe Alexandru Tocilescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Ion Caramitru, Anda Călugăreanu, Iurie Darie și cîți și mai cîți mari dispăruți de aici dar atît de prezenți în amintirile noastre și în paginile acestui album.
La fel de bine se poate spune că tot pe lîngă acei copaci puteai zări siluetele unor tinere domnișoare care fredonau la unison cu Artistul piese care au intrat pentru totdeauna în istoria muzicii bune românești. Ceea ce era mai mult decît elocvent că muzicile lui Alifantis sînt pentru inimile tuturor.
A fost o seară minunată. Irepetabilă poate prin firescul și prin emoțiile declanșate.
„Memorabilia este o poveste. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar niște cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte și grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma punții unei nave, între pupa și prora, în plină furtună. Este un legământ artistic, între prieteni nepereche care sfidează timpul şi legile acestuia. Consider că, în 50 de ani minunați petrecuți în această familie deosebită a teatrului românesc, în care am beneficiat pe deplin de iubirea, respectul și încrederea colegilor mei, am astăzi deosebita onoare de a le mulțumi din toată inima. În rest sunet, lumini, paiete, sclipici, emoții, trăiri, nisip, apă, vânt…,” a scris Nicu Alifantis pe pagina de facebook a Muzeului Național al Literaturii.
