Îl vezi printre „uriașii” de la U Banca Transilvania. E kinetoterapeutul echipei, e omniprezent, vivace, activ și mereu pe fază. Inspiră încredere. Are un fel al lui de-a fi. Un amestec perfect între pregătirea profesională și capacitatea de a te asculta. Așa se explică, probabil, încrederea pe care ți-o dă Adrian Resteman. Și-a găsit calea, locul și o anumită liniște dată de siguranța că stăpînește foarte bine domeniul în care activează.
Baschetbaliștii aceștia ce par indestructibili, adevărați atleți, pregătiți în cele mai dure condiții și căliți în meciuri unul și unul, intră pe mîna acestui „magician” fără nici o emoție, ci mai degrabă cu convingerea că vor ieși „reparați”.
Acum exact 10 ani Adrian Resteman ne spunea: “Obiectivul meu pe termen lung este să-mi fac treaba cât mai bine, să nu dezamăgesc, și, personal, să-mi întemeiez o familie frumoasă”.
După 10 ani de la rostirea acestei propoziții putem trage concluzia că omului acestuia îi ies planurile.
Cei care știu ce-i durerea fizică, teama că nu se mai pot mobiliza pentru mișcări pe care altfel le făceau cu dezinvoltură, aceștia pot înțelege și mai bine ceea ce fac acești profesioniști printre care se numără la loc de frunte Adrian Resteman.
După anii de experiență care s-au adunat în cazul său, Adrian Resteman și-a creat o filosofie legată de afecțiunile pe care le tratează, rafinîndu-și teoriile și mergînd mai în profunzimea lucrurilor, după cum aveam să înțelegem în urma unui scurt dialog.
Ne-am concentrat, în aceste două-trei vorbe, nu atît pe partea de sport sută la sută ci mai mult pe răspunsurile lui la întrebări ce țin de cultura noastră în ceea ce privește practicarea mișcării fizice despre care nu întotdeauna avem cele mai bune informații. Să înțelegem mai bine ce putem face bine și ce credem noi că facem bine și de fapt ne facem rău.
Și nici nu am lungit prea mult vorba pentru că, veți vedea, aceste două-trei gînduri ale lui ar cam ajunge pentru ca să ne gîndim de două ori pînă „să luăm jocul pe noi” și să decidem că ar fi mai în regulă dacă am apela la specialiști în aceste chestiuni.
-Adrian, tu și alți profesioniști în domeniul kinetoterapiei sunteți priviți ca adevărați „salvatori” după niște necazuri de ordin fizic pe care le pățim (excludem aici partea de sportivi profesioniști, care sînt mereu atenți și atent monitorizați de către voi). Cum privești tu această realitate, că ne adresăm kinetoterapeutului doar atunci cînd starea noastră fizică se agravează?
-Cel mai ușor, atît în sportul de performanță cît și în sportul de masă sau în general în practicarea unei activități fizice constante este să previi o accidentare. Sînt foarte multe testări simple prin care poți să descoperi disfuncții, pe care le poți ține sub control sau chiar le poți trata. Kinetoterapia este o profesie care se bazează pe principii de biomecanică. Să lucrezi singur și să încerci să corectezi e greu și pentru un sportiv profesionist, din simplul motiv că nu are privirea de ansamblu asupra lucrurilor. Culmea, chiar și un kinetoterapeut are nevoie de un kinetoterapeut, dacă vrea să își amelioreze starea. Detaliile fac întotdeauna diferența și de aceea e bine să te adresezi unuia mai bine pregătit decît tine în acest domeniu care este într-o continuă mișcare.
-Unii dintre noi pretindem că facem mișcare și e foarte posibil ca această mișcare fizică, de fapt, să ne facă rău. Cum stau lucrurile în cazul acesta?
-E o linie fină de demarcație și aici. Ar trebui să simțim bucurie cînd facem sport, nu să suferim, să avem dureri cînd facem mișcare. Să nu ne axăm pe stereotipurile de genul „hai, treci peste durere, se poate”…Există în mentalul colectiv, al celor care știu în mintea lor că sportul e bun, că e benefic, ideea aceasta: inactivitatea e rea, trebuie să mă mișc, trebuie să alerg, să fac sport. În regulă, așa e, dar repet, nuanțele, detaliile, diferențele despre care vorbeam apar și în acest caz. O alergare aparent banală despre care unii cred că o pot face lejer dar care vine după 10-12 ore de stat la birou, poate să se transforme într-un mare deserviciu pe care ți-l faci. În plus, nefiind să spunem specialist, îți fixezi și obiective: limite de timp, distanțe de parcurs, și așa mai departe. Și atunci forțezi. Și așa încep să apară problemele. Cu un pic de educație în domeniu, cu atenție și îndrumare corecte, îți poți atinge obiectivele. Dar trebuie să ai încredere să apelezi la specialiști, nu merge totul după ureche…
-Ce facem cînd, zicem noi, „ne dor toate”? Care e cauza?
-În general un bazin anteriorizat poate fi cauza durerilor de spate, șold, genunchi, glezne. Corpul are capacitatea să se adapteze în funcție de ceea ce facem ca și activitate cel mai des peste zi. Dacă stăm în anumite poziții vicioase, corpul se adaptează acestora, dar atunci vine și plata, adică durerea. Această disfuncție, cu bazinul care nu stă în poziția corectă, îți slăbește mușchii abdominali, pune presiune pe zona lombară, slăbește mușchii fesieri și readaptează tot corpul la o nouă postură. Una deficitară, desigur.
-„Tradu-ne”, te rugăm, bazin anteriorizat…
-Pe scurt: pelvisul poate avea trei poziții, ca să înțelegem mai bine îți dau exemple mai puțin…științifice. Ne putem imagina pelvisul ca fiind o găleată plină cu apă. Dacă apa se varsă în față e anteriorizat, dacă se varsă în spate e posteriorizat și dacă apa nu se varsă atunci e neutru. În cazul acesta neutru însemnă bine. Echilibrul e perfect în cazul acesta. Majoritatea oamenilor care stau mult pe scaun au bazinul anteriorizat, da?
-Adrian, aici e momentul în care ne oprim și să spunem ceva de genul: dacă vreți să aflați mai multe, căutați un kinetoterapeut.
-Cam așa e. Noi doi am putea vorbi foarte multe dar, într-adevăr, pentru aceia care știu că mișcarea e o alegere potrivită pentru un stil de viață sănătos dar înțeleg că n-o pot face fără să aibă un minimum de cunoștințe, cel mai bine e să caute specialiști. Cît să îi îndrume, că nu trebuie să-i țină nimeni de mînă. Dar ca să încheiem cum am început: e mai ușor să previi, nu? De ce să pornești greșit și să îți agravezi niște afecțiuni în loc să pornești bine și să ajungi să îți îndeplinești obiectivele?
-Și-atunci spunem stop părții acesteia și încheiem cu o întrebare despre realizări și obiective. De data asta ale tale și legate de echipa de baschet și despre celelalte activități pe care le mai ai. Vorbim strict de partea voastră, a staff-ului medical, desigur…
-Ce să spun, am avut un an foarte bun. Euro Cup e o competiție care cere foarte mult din punct de vedere organizatoric și din punctul de vedere al pregătirii staff-ului medical. Sînt interesați cei de acolo de cît de pregătiți sîntem pentru a acorda primul ajutor la antrenament sau meci dar trebuie să vii cu dovada că ai un curs de prim ajutor acreditat. Am rămas impresionat de aceste cerințe. Felul în care raportezi o accidentare, comunicarea…S-ar putea și la noi implementa aceste lucruri, în campionat spun. Jucătorii noștri de la U BT se raportează deja foarte bine la ceea ce le cerem, am creat un protocol pentru recuperare împreună cu maseurul nostru, Csaba Mott. Mă bucur că am reușit să păstrez și programul de voluntariat de care mă ocup și că el suscită interes din partea studenților din Cluj și din afara orașului nostru. Am creat o echipă de terapeuți la Transilvania Recovery Center care ne ajută cu jucătorii noștri în caz că avem probleme mai serioase. Sînt mulțumit în mare parte, ne bucurăm de EuroCup și mă bucur că sîntem o organizație sportivă atît de performantă, U BT Cluj-Napoca.
