Cursul de jazz pe care Virgil Mihaiu îl susține deja de 26 de ani va avea loc joi, 9 martie, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studențior din Cluj-Napoca, in Sala Europa.
Dr.Virgil Mihaiu, director Casa do Brasil & Biblioteca de Studii Latino-Americane, Cluj/România, spune despre această ediție:
„Conform atractivului afiș realizat de artistul vizual Flaviu Moldovan, am plăcerea de a vă invita la o ediție specială a Cursului de Estetica Jazzului, pe care îl susțin din 1997 sub auspiciile Academiei Naționale de Muzică G. Dima din Cluj-Napoca.
Evenimentul va avea loc în Sala Europa a Casei de Cultură a Studenților Dumitru Fărcaș din Cluj-Napoca (director: dl. Flavius Milășan),
joi 9 martie 2023, h. 19.
Pe lângă aportul organizatoric al amintitelor instituții, se cuvine menționată implicarea Asociației Studențești Eco-Jazz Napocensis, coordonată de prof. Stefan Vannai, precum și a centrului cultural Casa do Brasil, ce funcționează sub auspiciile Universității
Babeș-Bolyai.
În prima parte a seratei voi susține o prelegere despre impactul spontaneității și premeditării asupra redefinirii actuale a conceptului de jazz.
Ca întotdeauna, îmi voi argumenta aserțiunile prin fascinante exemplificări audio/video.
Partea secundă a Cursului îi are ca invitați pe trei dintre cei mai talentați juni muzicieni de jazz transilvăneni:
David LUCA/pian, Tamás FÁBIÁN/contrabas & bas electric și Marc POCOLA/baterie, percuție, vibrafon.
Sub titulatura BlueLink Trio, ei vor interpreta un recital „pe viu”, ca demonstrație a potențialului lor artistic cu frumoase perspective.
Merită să le fim alături, în acest concert de debut sub semnul primăverii!
Sunt invitați să asiste toți pasionații de muzică / arte / frumuseți, indiferent de etate, profesiune, sau preferințe estetice”.
Ovidiu Blag