Irina Fetecău a reușit încă o victorie importantă la Barranquilla, 3-6, 6-2, 6-3 în fața reprezentatei gazdelor, Maria Herazo Gonzalez, columbianca fiind pe locul 209 WTA și favorită înaintea meciului.
Românca este adevărata revelație a turneului, fapt recunoscut de către organizatori, care au înconjurat-o cu deosbită simpatie pentru felul elegant în care a făcut referiri la publicul care s-a comportat fair-play cu ea.
Irina Fetecău s-a calificat astfel în sferturile de finală ale unui turneu WTA 125 după o absență din circuit de un an și jumătate. Valoarea deosebită a acestui succes de pe teren rezidă în încrederea pe care o are din nou în tenisul pe care îl joacă, punctele și saltul din clasament fiind doar o consecință a acestor acumulări în plan tenisistic.
A plecat în turneu de undeva de dincolo de locul 800 iar după această victorie a crescut cu 193 de locuri, ajungînd în clasamentul live pe 650 WTA.
Istoria meciului cu Maria Herazo Gonzalez a fost una complicată, în sensul în care programat la ora 3 noaptea (ora României) apoi s-a amînat peste două ore din cauza ploii. Familia Irinei a traversat astfel o noapte albă acasă, în România. Tatăl său, jurnalistul Adrian Fetecău a spus: “Stăteam cu soția captivi în fața ecranului, cu emoții de nedescris, uitînd de serviciul de a doua zi, uitînd de somn, de tot, pentru că numai noi știm prin cîte am trecut în acest an și jumătate de chin prin care a trecut Irina. Azi noapte soția mă tempera, strigam prin casă după punctele importante, ce emoții… Irina literalmente nu putea umbla acum un an din cauza accidentării, d-apoi să joace tenis…Iar acum, uite, e în sferturi la un turneu WTA.
Tactica de joc i-a facut-o clujeanul Rareș Mercean. Irina lucrează de un an cu el și cu colegul acestuia Vlad Damian. Amândoi sunt doi tehnicieni tineri, civilizați și foarte pricepuți! Înainte de meci, prin Skype, Irina a făcut o ședință de pregătire psihică de 30 minute cu Cristi Fota , preparatorul mental al echipei de handbal CSM București, cu care lucrează regulat de câțiva ani buni… Iar acolo, zi de zi, minut cu minut, este preparatorul fizic Traian Vidrașcu, cel care o însoțește în Columbia”.
Meciul cu Gonzalez avea o istorie care putea să îi dea frisoane Irinei, pentru că jucătoarea din Columbia a întors un meci la Hammamet (Tunisia) in 2017 cînd românca avea 6-1, 5-2 și minge de meci, pentru ca să se termine 1-6, 7-5, 6-2! Dar Fetecău a trecut peste pragul psihologic azi, reușind să uite acel meci și să se califice în sferturile turneului. Acum ea are 2-1 în meciurile directe cu Gonzalez, o jucătoare pe care o apreciază și despre care a vorbit în termeni elogioși la conferința de presă de după meci.
Irina Fetecău nu mai jucase un meci pe hard din februarie 2022 cu victorii atunci la Babos și Mrdeza, după care a venit coșmarul cu accidentarea și operația la cartilajele genunchiului de la piciorul drept. Au operat-o medicii Marian Anghelescu și Nicul Anghel, de la Clinica Medsport, pentru ca mai apoi să tragă tare pe partea de recuperare.
Acum urmează sferturile, cu Fiona Ferro, cu care Irina e prietenă, s-au chiar antrenat în Columbia, dar nu s-au întîlnit niciodată.
Pînă acum Fetecău a strîns 29 de puncte WTA (cu două mai mult decît avea în total în clasament) și un premiu de 3.500 de dolari (un aspect care trece în plan secund după cum a declarat Adrian Fetecău, cu toții focusîndu-se acum pe partea de continuitate în tenis și pe starea de sănătate a jucătoarei).
