Alin Fornade scrie așa cum puțin jurnaliști de sport o pot face. Scriitura lui are din verbul și metaforele lui Fănuș Neagu, mîngîie sufletul cititorului prin emoția pe care o degajă dar în același timp are de fiecare dată doza de obiectivitate suficientă pentru a convinge că omul nu are nici polițe de plătit dar nici ceva de datorat cuiva. Adică prin tot ceea ce a făcut și continuă să mai facă, în presă, e credibil.
Mai mult: într-o perioadă a presei clujene în care redacțiile Prosport și Gazeta Sporturilor aveau ediții în Transilvania, Alin Fornade a fost cel care le-a condus. Și nu pentru un an sau doi ci pentru 10 ani adunați la cele două cotidene print.
Ne știm de mult dar de „împrietenit” chiar bine, cum ar veni, a fost în 2014, atunci cînd l-am convins să scoată o carte despre Universitatea Cluj, un volum care s-a dovedit că are consistența pentru a putea fi considerat unul de referință în presa sportivă și, poate mai ales, unul care a ajuns la inima celor care iubesc acest club.
Nu mică mi-a fost mirarea cînd, întîlnindu-ne mai des, mi-a mărturisit că vrea să își îndrepte pașii spre o carieră de notar. Un domeniu pe care l-a părăsit pentru a face pașii aceștia importanți în presă dar pe care îl vrea înapoi, pentru că așa simte că e bine pentru el. Nu doar că a învățat nebunește pentru acel examen dificil ci s-a numărat printre cei doar cinci care au reușit în acel an, el clasîndu-se pe locul 4, cu o medie foarte bună.
Și apoi, la cîțiva ani, din nou m-am bucurat cînd am văzut că scrie pentru cei de la WeLoveSport (felicitări Mihai Mateaș că l-ai convins), publicație de referință în presa românească. O face la fel de bine cum ne-a obișnuit iar editorialele sale sînt așteptate ca pîinea caldă.
Și așa, între un text scris și un altul pe care îl legalizează, Alin Fornade e sortit să rămînă ancorat printre litere, cele pe care știe atît de bine să le înșire încît să dea nu doar sens ideilor sale ci multă emoție, simțire, suflet.
Este total neobișnuit pentru un om să treacă de la o astfel de îndeletnicire, precum presa, înspre una ce incumbă atît de multă rigoare, așa cum este cea de notar. Sau poate că nu?, avînd în vedere că Ioan Chirilă a fost absolvent de drept. Și-atunci poate de aceea textele celor doi impresionează?
Tocmai de aceea ne-am gîndit, împreună, să punem pe hîrtie această experiență și mă bucur, o dată în plus, că ne-am regăsit pentru a face ceva împreună.
Am vorbit puțin și dacă aveți răbdare să citiți tot ce spune Alin Fornade în acest interviu o să îl cunoașteți și mai bine.
Și merită cunoscut mai bine un astfel de om.
-Povestea ta e probabil unică în peisajul celor două ocupații: ai ales Facultatea de Drept pentru a abandona mai apoi această profesie în favoarea jurnalismului. Apoi ai făcut drumul invers: de la ziarist la notar public. Cum s-a petrecut această dublă metamorfoză?
-Citeam presa sportivă din copilărie. Am crescut cu “Sportul”, nu ratam paginile dedicate din revista „Flacăra”. Sunt suporter al Universității Craiova. Meciurile televizate erau foarte rare în acele vremuri și imaginația avea un rol important. Din relatările destul de sumare ale reporterilor, care începeau cu celebra formulă “Prin telefon”, îți conturai o perspectivă asupra partidei. De acolo eu îmi construiam portrete, faze, vedeam cu ochii minții golurile. „Fotbal minut cu minut” era un alt ghid pentru tărâmul imaginației, cu ajutorul lui Domozină, crainicul de suflet al “Științei”.
Chirilă și “Regia Fotbalistică”
Când am descoperit revista “Regia Fotbalistică”, un supliment dedicat meciurilor susținute de Sportul Studențesc, acasă, în Regie, am fost fascinat de tabletele lui Radu Cosașu, care semna cu pseudonimul ”Belphegor”. Era un alt stil, o altfel de abordare. Sportul nu era doar o înlănțuire de cifre și clasamente, era o poveste. Căutam febril revista la chioșcul de lângă Liceul “Decebal” din Deva, în săptămâna ce urma partidelor Sportului de pe teren propriu, împreună cu prietenul meu Mihai Monea, azi profesor de matematică la Colegiul cu același nume.
Întâlnirea cu cărțile lui Ioan Chirilă a fost, de asemenea, o revelație. Am citit “Nadia” de 3 sau 4 ori și am descoperit magia Campionatelor Mondiale fără să văd vreun meci la televizor. Era mai mult decât o relatare despre o competiție, cunoșteai locuri, obiceiuri și legendele jocului. Ca o paranteză, și Ioan Chirilă a fost absolvent al Facultății de Drept. Paula Iacob, celebru avocat în anii de după Revoluție, a fost și ea ziarist sportiv înainte de a se dedica exclusiv lumii juridice.
Când am devenit student la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj citeam Prosportul la cursuri sub bancă. Era un ziar incredibil, tiparul, culorile și scriitura erau remarcabile. Îmi doream să ajung să scriu o cronică despre Craiova în ProSport, dar, până să devin Coordonator al Ediției de Transilvania a Prosportului, am debutat în presă la radio.
-Cum ai început în presă?
În sesiunea de vară din anul III, în 1996, înaintea examenului la “Succesiuni” cu celebrul Chirică, am auzit că Radio Uniplus organizează un concurs pentru un post de reporter. Atunci, radioul era internetul de azi. Ascultam toată ziua radio, acolo erau și informațiile, și divertismentul. Ni s-a cerut să facem o știre dintr-o poveste de Ion Creangă. Am transformat „Capra cu trei iezi” într-o relatare demnă de “Știrile de la ora 5” de la Pro TV. Colegul de bancă de la acel test a aruncat o privire peste ce scriam și m-a privit compătimitor: “Ce prostii scrii acolo!”. La final, când au fost citite toate “știrile”, un redactor a apărut în cadrul ușii și a întrebat: “Cine e Fornade?” Am ridicat mâna și au urmat felicitările și cariera în presă.
Debutul din „Fotbal Plus”
De fapt, primul meu articol a fost publicat în “Fotbal Plus” în 1993. Era un săptămânal foarte bun, cu o scriitură ce se distingea în peisajul autohton. În fiecare săptămână ziarul publica un articol primit de la cititori. Nu era internet atunci, am trimis și eu o scrisoare cu un text despre Emil Săndoi, care a fost accidentat grav de Petrache în finala Cupei României cu Dacia Brăila. A apărut în următorul număr al publicației și am fost foarte încântat. Tocmai discutasem cu părinții despre pasiunea mea legată de presă și tata mi-a spus că va crede că pot fi ziarist dacă va citi un text tipărit cu semnătura mea. I-am arătat săptămânalul și a înțeles că va urma o carieră în presă.
-Cum ai ajuns coleg cu Cătălin Tolontan?
-La Prosport am lucrat când ziarul a deschis la Cluj „Ediția de Transilvania”. Am participat la un interviu cu redactorul șef Cătălin Tolontan și am fost ales coordonator al publicației. Doar județele Brașov, Harghita și Covasna nu intrau sub radarul nostru, fiindcă ziarul ajungea acolo pe tarabe mai repede dacă era expediat de la București decât de la Cluj. Am trecut apoi cu întreaga redacție la Gazeta Sporturilor, am scris editoriale, am prins vremuri extraordinare pentru presă.
Schimbarea
-Ce te-a determinat să alegi o profesie juridică după aproape 20 de ani în presă?
-În 2013, când am susținut examenul să devin notar stagiar eram dezamăgit de ce mai oferea profesia. Încrederea publicului scăzuse, calitatea nu mai era aceeași. Nu mă mai regăseam în acel peisaj și am avut șansa să se modifice Legea și Regulamentul ce organizează activitatea notarială și Codul Civil. Handicapul de a lipsi din domeniu atâția ani nu mai era așa grav, fiindcă testul pentru intrarea la Institutul Notarial se pregătea cu multe informații noi, așa că rutina sau experiența concurenților mei nu mai constituiau un avantaj. Am făcut parte din prima generație a Institutului Notarial Român, o a doua studenție. După aproape trei ani de când devenisem notar stagiar am semnat primul act în calitate de notar public.
Minculescu și telefonul de la Remus Câmpeanu
-În jurnalism ai avut o ascensiune fulminantă, ai condus redacții, ai avut o sumedenie de experiențe. Care au fost cele mai importante momente ale acelor ani?
-Devenisem coleg cu numele pe care le citeam în ziar. Îmi apărea semnătura alături de vedete ale presei sportive. În redacția de la Cluj am colaborat cu oameni extraordinari, care-și iubeau meseria și nu acceptau compromisuri. Sectorul administrativ și cel editorial erau separate, nu aveau interferențe.
Pregăteam pagini speciale pentru fiecare zona. În Banat, Poli Timișoara era pe prima pagină, iar colegii noștri de acolo ne ofereau informații și poze proaspete. La Cluj, Universitatea, CFR sau echipa de baschet, în funcție de evenimentele zilei. Căutam să găsim fotografii relevante pentru prima pagină, plănuiam desfășurătorul săptămânii premergătoare unui derby cu mult timp înainte. Meciul Poli Timișoara – UTA a fost ca un premiu. Scriam despre Gloria Bistrița sau Gaz Metan Mediaș și am descoperit rivalitatea din Vestul țării, cu suporterii incredibili, cu meciuri jucate cu sufletul, cu incidentele de rigoare pe străzi. Am scris cronica la acel celebru 3-4 de pe „Dan Păltinișanu”, iar redacția de la București mi-a solicitat și un text pentru almanahul acelui an. Azi nu mai avem decât foarte puțină presă tipărită, atunci ProSportul scotea și un almanah!
Scriam despre Craiova și eram încântat să văd reacțiile suporterilor olteni. Împărtășeam aceeași pasiune. Cea mai mare satisfacție a fost să-mi cunosc, cu ajutorul profesiei, idolii. Am fost incredibil de emoționat când Cristi Minculescu mi-a mărturisit că mă citește, eram amândoi suporteri ai Universității Craiova. Interviul cu Cristi a curs mai lin datorită acestei legături. Îmi aduc aminte și de un telefon primit după un editorial dedicat Universității Cluj:“Am sunat doar să vă spun mulțumesc”. Era regretatul Remus Câmpeanu, fostul căpitan și președinte al “Șepcilor Roșii” .
“U Cluj, așa cum o știu “
– Ai scris și o carte dedicată Universității Cluj…
-“U Cluj, așa cum o știu “ e un volum ce cuprinde texte, interviuri, reportaje, povești despre Universitatea Cluj. Când a apărut, în octombrie 2014, credeam că va fi un fel de “adio” pentru cititori și pentru tot ceea ce însemna presă. Eram notar stagiar, aveam alte priorități, trebuia să mă pregătesc pentru noua profesie. Nu e o carte despre rezultate și clasamente, sunt sentimente, emoții. Tu ai avut un rol important când m-ai îndemnat să colaborez cu editura „Colorama” pentru acest volum. Și soția m-a încurajat să scriu și mă bucur că am făcut acel pas. A fost și o reverență în fața unui public pe care-l admir.
-Cum te împarți între Craiova și “U”?
-Nu sunt oltean, însă țin cu Craiova de când mă știu. “Știința” este un fenomen, o religie alb-albastră. Universitatea Cluj este echipa pe care am descoperit-o în studenție. La început nu am înțeles ce e cu entuziasmul și freamătul din jurul ei, de ce cântă atâția fani pentru o formație care nu câștigă trofee. Cu timpul, i-am cunoscut istoria, personajele, legendele și datorită regretatului Gheorghe Bodea. “U” e mai mult decât o echipă, e o școală a caracterelor. E ușor să fii suporterul unei echipe cu vitrina plină, dar e tonic să vezi că sunt compatrioți care nu renunță, care nu trădează, care rămân umăr lângă umăr când soarta îi încearcă. Atunci când cele două Universități se întâlnesc, țin cu Craiova, dar e singurul meci când nu mă supăr dacă pierde. Fiul meu, Andrei, e suporter al Universității Cluj, a stat și în Peluză la unele partide. Chiar și fetița, Thea, a fost de câteva ori pe stadion.
-Ce ți-a plăcut foarte mult și ce nu, în jurnalism?
-Mi-a plăcut să transmit informații și imagini cititorului cu bucuria copilului care citea cândva ziarul. Fiecare zi era o provocare, de la alegerea subiectelor până la trimiterea paginilor spre rotativă. Simțeai presiunea la meciurile ce se disputau seara, când trebuia să trimiți de pe stadion cronica în redacție cu 10-15 minute înaintea finalului pentru a prinde prima ediție. Dacă se înscria după ce cronica plecase, stabileai ultimele detalii cu colegii de la București prin internet sau telefon. Bucuria de a ține a doua zi ziarul în mână, de a-l citi, era răsplata.
Nu mi-a plăcut faptul că se lucra și în weekend. Pentru noi, duminica era la fel cu o zi de luni. Când mai prindeam câte un final de săptămână liber, descopeream că amicii au timp de excursii, de grătare, de socializare.
–Cît a contat în cariera ta de jurnalism experiențele din copilărie, gustul pe care ți l-ai dezvoltat încă de atunci?
-Au fost esențiale și lecturile din copilărie, și cele din adolescență, și cele din studenție. Cosașu, Chirilă sau Tolontan m-au inspirat. Pentru mine sportul nu e numai o înșiruire de cifre și nume, e și o poveste.
Digitalizarea, o provocare și pentru presă, și pentru notari
-Cum de ai luat hotărîrea să reintri într-o activitate de atît de complicată precum cea a Dreptului? Cît de grei au fost pașii pentru a reintra în acest spațiu?
-Fiindcă eram dezamăgit de situația în care a ajuns presa. Nu mă mai regăseam, lucrurile nu mai aveau calitate și substanță, iar creditul publicului era tot mai mic. Atunci am început să caut o modalitate prin care să mă întorc la prima mea echipă, Dreptul.
Un rol decisiv l-a avut și soția mea, Teodora, care m-a impulsionat să fac acest pas. Nu credeam că mai sunt în stare să învăț la 39 de ani. Când ne-au invitat să ne prezentăm la Institutul Notarial, nume, facultate și anul absolvirii, le-am spus că eu am terminat studiile în secolul trecut. Mai aveam puțini colegi din aceeași generație, cei mai mulți erau în jurul vârstei de 20 de ani. Motivația contează foarte mult. Dacă nu era criza din presă, nu cred că aș fi schimbat domeniul. Am învățat mult, pentru Definitivat m-am pregătit un an de zile. Și în vacanță la mare am mers cu manuale și am citit.
-Care sînt provocările acum în acest nou domeniu in care activezi?
-Cred că cea mai mare provocare e digitalizarea. E o profesie unde contactul dintre notar și client e foarte important. Notarul consiliază clientul, îi explică procedura sau actul, se asigură că omul din fața sa a înțeles ce semnează. Actele- procurile, contractele sau declarațiile se semnează olograf în fața notarului. În curând însă vom putea lua consimțământul unui client online, iar semnătura olografă va fi înlocuită cu cea electronică. La început, pentru câteva dintre acte, dar,în timp, tot mai multe dintre actele aflate în competența notarului public se vor putea efectua digital. E un viitor ce generează interes, dar și teama că inteligența artificială va afecta în timp profesia. Digitalizarea e și foarte utilă pentru circuitul civil. Lucrăm cu registre naționale, unde putem verifica,de exemplu, dacă o procură mai e valabilă sau dacă un defunct a lăsat un testament. Sunt verificări ce solicită timp, dar rezultatul lor îl reprezintă un act solid și un circuit civil mai sigur.
-Cum se îmbină cele două profesii? Se leagă oarecum?
-În ambele profesii lucrezi cu oamenii. Pentru mine, experiența din presă a fost benefică. Pot gestiona mai ușor clienții nerăbdători sau nemulțumiți, nu mă stresează comportamentul sau reacțiile lor. Când scriam editoriale în Gazeta Sporturilor primeam zeci sau sute de mesaje la un text. Nu toate erau favorabile, așa că devii imun. Ai de partea ta conștiința de a-ți face serios treaba. Unanimitate era doar în „Epoca de Aur”. Văd foarte repede greșelile gramaticale sau virgulele așezate greșit. “Ce ai găsit? Vreo virgulă?“, mă tachinează colegele de la “Novalex” când facem corectura unui act.
Un hobby pentru o viață
– Din nou scrii. Pentru un site de sport. De ce?
-Pentru că presa nu e doar o meserie, e o pasiune de o viață. Nu e ca și cum ai fi făcut taxi și ai trecut să muncești în construcții. E un hobby de care nu scapi. Colaborez cu site-ul welovesport și pentru că redacția înțelege că nu pot avea predictibilitate în ceea ce le livrez. După o zi întreagă la birou, urmează deseori seara meseria de „taximetrist”, când trebuie să-mi duc copiii în diverse locuri, sunt și chestiuni casnice de rezolvat. Nu mai ai creierul limpede și nici energia pentru a scrie. Editorul Mihai Mateaș, cu care am lucrat și la Cluj, a avut tact și m-a convins să revin în circuit. Sincer, nu credeam că voi mai scrie decât ocazional. Până în 2020, când am început colaborarea cu welovesport, am mai scris prefața pentru câteva cărți și editoriale pentru programul de meci al Universității Craiova la solicitarea suporterilor care îl editau.
-Cum vezi evoluția jurnalismului (sportiv) în anii care vin, odată cu aceste mutații de la media tradiționale în care ai evoluat și acest new-media?
-Va fi întotdeauna nevoie de informație, oricum ar fi livrată. Jurnaliștii vor trebui să aibă capacitatea de a se adapta la noile condiții generate de digitalizare și de rețelele sociale. Gândește-te că zeci de ani presa a fost la fel, redacțiile pregăteau textele și tipografia scotea ziarul. Și o lume întreagă s-a năruit. Au dispărut meserii, redacțiii, foarte multe dintre ziarele tipărite. E și chestiunea nerezolvată a fake-news-ului. Pentru click-uri au apărut titlurile șablon, goale de conținut și care, uneori, nu au nicio legătură cu articolul pe care-l promovează. E și un cerc vicios. Nu sunt bani în industrie, oamenii valoroși pleacă, sunt angajați studenți sau tineri fără experiență pentru salarii neatractive. E foarte greu să mai oferi calitate în aceste condiții. E vital ca ziariștii să nu-și uite menirea.
Într-o perioadă când avem război chiar lângă noi și un echilibru mondial fragil,să folosești cuvântul “bombă” ca să atragi atenția, e cel puțin neinspirat. Tocim cuvintele, le secăm de sens prin repetarea obsesivă din dorința de a face trafic. Dacă am putea opri un pic acest iarmaroc, am vedea că știrea adevărată și pasiunea pentru această meserie vor fi suficiente pentru a recâștiga încrederea publicului. Dacă ne referim la o cronică, astăzi orice microbist vede meciul și are acces la date statistice. O cronică semnată de un profesionist trebuie să ofere mai mult decât atât. Un text bun nu rămâne doar în memorie, rămâne și în suflet, fiindcă de acolo și pleacă spre cititor.
CV
2016- prezent – notar public
2014-2016
Institutul Notarial Roman
1993-1997
Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca
Publicarea în octombrie 2014 a volumului „U Cluj, aşa cum o ştiu”, în cadrul Târgului Internaţional de Carte „Transilvania”
Realizator de emisiuni sportive la Radio Uniplus, CD Radio şi Realitatea FM
2013 – 2014
Editorialist „Ziua de Cluj” – 2011-2013, Prosport – 2012-2013, „Stiri de Sport
2008 – 2011
Editorialist „Gazeta Sporturilor”
2003 – 2008
Coordonator „Ediţia de Transilvania” a cotidianului „Gazeta Sporturilor”
1999 – 2003
Coordonator „Ediţia de Transilvania” a cotidianului ProSport
1998 – 1999
Sef departament Ziarul de Cluj, trustul Ringier
1997- 1998
Redactor sef „Transilvania Sport”
1 comment
Felicitări și aprecieri,Alin.Aprecieri pentru caracterul tau frumos,pentru cinstea,corectitudinea si modestia care te caracterizează dintotdeauna.Sunt mandra de tine.