UBanca Transilvania își continuă seria meciurilor campionat-cupe europene și învinge astăzi în întrecerea internă, cu un clar 88-66 pe terenul celor de la CSM Petrolul Ploiești.
Meciul transmis pe Prima Sport a arătat o echipă clujeană care a dominat partida iar antrenorul Mihai Silvășan a putut da minute consistente unor jucători precum Măciucă, Șomăcescu sau Fîntînă. Dintre aceștia Șomăcescu a înscris chiar 13 puncte, fiind al treilea marcator după Hankins și Simpson (18, respectiv 15 puncte).
Mihai Silvășan, citat de www.u-bt.ro, a spus:
A fost un meci bun din punct de vedere al intensității. Ne-am apărat bine, am depus efort și am reușit o victorie facilă, chiar dacă ofensiv am ratat aruncări. Mă bucur că nu avem accidentați, de acum înainte ne concentrăm doar la partida cu Veneția. Așteptăm să ajungem acasă și să continuăm să ne antrenăm.
Urmează pentru UBT un meci extrem de important în EuroCup, pe 15 ianuarie, pe terenul celor de la Veneția iar apoi, pe 18.01, din nou în campionat, la Oradea.
(foto Manases Sandor www.u-bt.ro)