Întîlnirea cu Andrei Luca poate fi trecută într-un registru al adevăratei revelații. Nu știi cu exactitate ce să apreciezi mai întîi la el așa că, pentru a nu pierde timpul cu prea multă gîndire, poți să îl apreciezi pe de-a-ntregul.
Omul e fotoreporter, cum ar veni, deși cu bunul simț care îl caracterizează, printre altele, spune că a deprins treaba aceasta ca un autodidact. Cu toată această modestie, se poate spune că scoate niște fotografii memorabile, reușind să surprindă emoția, ceea ce este și greu dar cu atît mai frumos. Înainte de asta, a făcut foarte multe lucruri, printre care și Facultatea de Jurnalism. Dar doar pentru a părăsi domeniul, în favoarea unui domeniu, veți vedea, unul foarte concret. Și aplicat.
Omul e din Iași. Așa și vorbește, cu accentul specific locului dar de mișcat se mișcă precum „poprica”, așa cum se spune în Ardeal. E omniprezent. Și discret. Nu-l simți, nu-l vezi, și asta, cine știe, poate e de bine în meseria lui. O meserie la care ține și pentru care, cu siguranță, e pregătit.
Și, în fine, omul e de încredere. Vorbind puțin, nu deranjează. De scris scrie fără greșeli și-atunci te și poți aștepta să gîndească la fel de limpede. Dialogurile cu el îți fac plăcere și, mai mult, ai ce învăța de la un astfel de om, deși el susține că îi place să învețe de la alții.
Eram curioși să aflăm mai multe despre „aterizarea” lui în această lume, pentru că aceasta s-a produs de dată recentă.
–Cum ai ajuns la fotografia de sport și, mai ales, la competiții foarte importante?
Povestea colaborării cu Iași Open a început în 2022, atunci când, la primul turneu feminin, eu eram fotograf oficial pentru Serile Filmului Românesc, singurul festival dedicat 100% filmului românesc, din țara noastră. Eram absolut disperat de faptul că cele două evenimente aveau loc simultan în Iași și nu puteam fi prezent zi de zi la turneul de tenis.
Chiar în penultima zi a turneului, îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri, am prins o breșă în cadrul festivalului de film și am reușit să fug pentru o oră la semifinala dintre Ana Bogdan și Darya Astakhova. Era pentru prima dată când fotografiam un meci de tenis și m-am îndrăgostit pe loc de atmosferă, de pasiunea pe care o vedea și o surprindeam în fotografii, atât în teren, cât și în tribune. Pentru mine, în fotografia de sport trebuie să fii foarte rapid și cunosc această nevoie în social media, știu că echipele de marketing și social media au nevoie de fotografii pe loc, dacă se poate. Așa că, știind una dintre persoanele care se ocupau la acea vreme de social media la Iași Open, i-am trimis imediat câteva fotografii editate, în timpul setului, la final de set și la final de meci. Cred că asta a fost mișcarea cu care am reușit să impresionez organizatorii și pe Maria Tudor, directorul de comunicare al turneului, iar la câteva luni de la ediția din 2022, am fost sunat și întrebat dacă vreau să fiu fotograf oficial Iași Open 2023. Răspunsul meu a venit pe loc, a fost unul pozitiv, nu mi-a mai păsat de absolut niciun alt eveniment pe care l-aș fi putut avea vara următoare. În 2023 a fost un prim turneu în care pot spune că mi-a fost extrem de dificil, fiind două săptămâni legate de turneu feminin și masculin, în care am fost singurul fotograf oficial, ocupându-mă de evenimentele pre-turneu, iar în timpul turneului erau trei terenuri pe care se juca simultan, două terenuri de antrenament plus zona VIP, toate trebuind a fi surprinse în imagini. Chiar dacă la finalul turneului am avut nevoie de o săptămână de somn, în 2024 răspunsul meu pentru Maria a fost tot pozitiv, mai ales că la Iași era pentru prima dată WTA 250. Multe din fotografiile mele din 2024 au ajuns pe rețelele de socializare ale WTA și chiar Australian Open, mai ales după ce Mirra Andreeva a câștigat turneul feminin. Ăsta a fost, cel mai probabil, apogeul carierei mele de fotograf sportiv, până în acel moment. Sentimentul de a-mi vedea fotografiile pe WTA și Australian Open a fost de nedescris. Simțeam că în doar două veri am reușit ce nu am reușit în 10 ani. Având o colaborare excelentă la turneele de la Iași, am reușit să fiu fotograf și pentru echipa națională a României, la meciurile de Cupa Davis contra Chinei și Bulgariei, alte două experiențe extraordinare pentru mine.
-Iar pasiunea, că deja e clar că asta e, de unde a venit?
-Dintr-o combinație a pasiunilor pentru sport, jurnalism și marketing sportiv. Nu cred că a fost vorba de o anume filosofie. Filosofia pasiunii pentru fotografia sportivă aș numi-o. Mi-am învins rușinea, am bătut la uși (Iași Open – Maria Tudor), am arătat ceea ce pot și cât îmi doresc să cresc în această carieră și toate astea m-au adus aici, în acest punct. Nu am studiat oficial foarte mult în domeniul fotografiei. În ultimii 10 ani am fost autodidact, am învățat foarte multă teorie de pe Youtube, am sute de nopți nedormite, pentru că nu mă mai saturam să mă uit la astfel de tutoriale, iar practica în mod continuu m-a ajutat cel mai mult. Probabil a ajutat și faptul că sunt pasionat de o varietate de sporturi pe care le-am și practicat, precum fotbal, handbal și mai nou tenis, știind astfel reguli, știind ce moment ar putea urma într-un meci, contează foarte mult pentru a surprinde anumite momente. Urmăresc mult reacțiile jucătorilor, indiferent de sport, astea sunt fotografiile mele preferate, cele în care văd emoția. Nu fac doar fotografie de sport, deoarece momentan e greu să mă susțin financiar doar din asta. Fac și fotografie de eveniment și sunt și manager de comunicare și marketing la un club de juniori din Iași – New Diamonds Junior.
-De la fotbal la tenis…Cum?
Cine-i omul, conform actelor:
2011 – 2014 Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării – Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași 2015 – 2016 Dep. de Marketing CSMS Iași 2016 – 2021 redactor, reporter sau corespondent VIVA FM, TeleM, Adevărul 2021 – 2024 Marketing și Comunicare Academia Didi Iași 2024 – prezent Marketing și Comunicare New Diamonds Iași Fotograf oficial Iași Open 2023, 2024 Fotograf oficial FRT – Cupa Davis 2024, 2025