Trecută de premiera calificării în turul secund, Jaqueline Cristian vrea mai mult de la acest turneu. Ieri tocmai s-a calificat în turul al treilea.
Cristian a învins-o pe americanca Ashlyn Krueger, cu 4-6, 6-2, 6-2, fiind autoarea unei frumoase reveniri.
Acum românca o va întîlni pe Anisimova, meciul urmînd să se joace sîmbătă.
În urma victoriei, Jaqueline Cristian a ajuns să își consolideze poziția de cea mai bine clasată româncă în WTA, ajungînd pe locul 41, cel mai bun al carierei. Din păcate Sorana Cîrstea a pierdut la mare luptă, în trei seturi, cu Muchova.
