Puiu Banu împlinește 75 de ani pe 18 aprilie. Cu o copilărie împărțită între școală și sport, nimic neobișnuit în acea vreme, el a ales să se dedice sprijinirii sportului clujean și nu numai, din mai multe ipostaze. În toate s-a descurcat admirabil și, spre lauda lui, reușește să facă asta și acum.
Îl cunosc de foarte multă vreme. Nu că asta ar conta pentru dialogul pe care l-am avut acum, cu ocazia sărbătoririi lui, dar măcar se poate spune că am fost martor la multe dintre evenimentele din viața sa.
Un capitol prim, să spunem, a fost faptul că am jucat fotbal pe maidanul Sinuței, apoi pe betonul Sinuței (pentru că a apărut un teren ce ni se părea de vis, chiar dacă era de beton). Acolo el îi avea alături pe Paul Olteanu, Bela Bacos, Coco și alții iar noi veneam cu juniorii, cum ar veni, adică frații Diculescu, Iancsi Szalma, Adi Bîlc, Ruja și alții.
Și pentru că spuneam că s-a îndrăgostiti iremediabil de sport și de U, iată ce spune despre primii pași pe stadion:
“Era prin 1959 momentul în care un unchi m-a recompensat pentru rezultatele școlare și m-am dus pe stadion la primul meu meci, Știința-Petrolul, 3-1. I-am văzut acolo pe Moguț, Georgescu, Petru Emil, Costin și Ivansuc, ultimul impresionîndu-mă în mod deosebit. De unde să știu eu atunci că peste timp voi rămîne atît de apropiat de Zoli, cu care am rămas prieten pînă în ultima clipă a vieții sale. Și nu doar cu el, pentru că și cu Petru Emil, ce exemplu, aveam întîlniri. Și mai apoi cu mulți alții, Barbu, Țegean…Puterea exemplului lor m-a dus la copiii lui U, apoi la junior, dar drumul meu în viață s-a legat, de la vîrsta de 19 ani, de televiziune, un alt miraj al existenței mele. Un alt vis, devenit însă realitate, pentru că acolo am muncit o viață. Mă rog, cu mici interludii, cînd am lucrat la Sala Sporturilor. ”
Despre televiziune și primii pași acolo, își amintește:
“Ce profesori minunați erau la București, la televiziunea națională: Edwiga Adelman, Armand Crințea, George Grigorescu, Cristian Țopescu și, desigur, Tudor Vornicu. La loc de cinste, un om care mi-a marcat cariera, directorul de imagine Bogdan Movileanu, care m-a adoptat și m-a sprijinit necondiționat, personaj proeminent în lumea varietăților de la TVR. Eu clujean, el din Mediaș, poate și asta a contat în relația noastră. M-a impresionat acea atmosferă, m-a marcat dar m-a și motivat. Atunci făceai tot ce ți se cerea dar eu m-am specializat pe poziția de cameraman, participînd din această postură la multe evenimente, la loc de cinste fiind poate vizitele președinților de stat în România, momente unice. Nu pot însă să trec cu vederea numele lui Tavi Dohotaru, cu care am lucrat ani buni, om pe care l-am considerat un profesionist pur sînge și un erudit, un tip de înaltă ținută morală, intelgent, cu simțul umorului, un exemplu. Împreună cu el cred că am făcut unele lucruri memorabile sau cel puțin care îmi rămîn mie veșnic în memorie. Așa, că puncte de reper, îmi amintesc că am prins golul anului, autor Gusti Țegean, apoi două interviuri imense pentru mine, cu Ștefan Kovacs și cu Farkas Paneth, dar și cele cu GH.I Bodea, de exemplu. Bine, evit să vorbesc despre cele cu sportiv, pentru că risc să omit vreunul, și nu aș vrea. Dar pe toate le consider evenimente.”
Apoi a urmat “surghiunul” la Sala Sporturilor, în vremea în care studioul de la Cluj s-a închis. Am pus ghilimelele pentru că Puiu Banu a transformat acest interludiu în cariera sa în ceva deosebit, valorizînd niște personaje emblematice ale lumii sportului clujean și sprijinind prin deciziile luate condițiile de antrenament ale sportivilor.
Își amintește:
“Da, au fost șase ani plini, la Sală. Cu prietenii pe viață: Nicolae Martin, Neluță Bânda, Nicolae Ienac, Ica și Vasile Geleriu și mulți alții. Ne-am vizitat inclusiv cu familiile, am devenit mari prieteni. Au fost întîlniri care m-au marcat plăcut, am fost parcă așa, factor activ, personaj să spunem, deși din umbră, la unele succese care ne rămîn la inimă: titlurile naționale ale fetelor de la U, meciurile din cupele europene atît la baschet cît și la volei dar și lucurile ce par banale dar care înseamnă atît de mult precum discuțiile cu acești oameni dragi care au fost pentru mine mereu sportivii Clujului. La fel cum, să îți spun drept, am avut relații bune cu oamenii din media, pe care îi apreciez în egală măsură. Cum să îți spun, am legat multe prietenii și asta ,m-a ținut conectat la viață. Cum spunea Tavi Dohotaru: mă cunosc 75 la sută dintre clujeni iar eu îi cunosc pe ceilalți 25 la sută.”
Am lucrat mult cu Puiu Banu. De la emisiuni împreună și pînă la multe transmisiuni live pe care le-am comentat împreună. Nu insist pe latura aceasta ci mai degrabă aș sublinia actuala stare de spirit a lui Puiu Banu și anume una foarte bună. Puțini reușesc ca la 75 de ani să își păstreze spiritul viu, să aibă forța de a trece peste momentele de boală sau peste blazare. Continuă să scrie zilnic despre sportivii clujeni, pe care îi omagiază de fiecare data, continua să exploreze orașul, desi îl cunoaște atît de bine, continua să se întîlnească cu prietenii. Pentru prietenii lui, Puiu rămîne omul tranșant, cu păreri ferme dar și cu acest cult, al prieteniei. Ceea ce e mare lucru.
Asta va face și acum, la 75 de ani. Va fi ziua lui dar nu doar a lui, ci și a prietenilor lui. Pentru că a ales să sărbătoarească alături de ei.
La mulți ani, Puiu Banu!
