Sorana Cîrstea a ajuns în semifinalele de la Roma. În urma acestei victorii și-a egalat cea mai bună clasare în ierarhia WTA, care data din 2013, respectiv locul 21 mondial.
Azi Sorana a trecut de Ostapenko, 6-1, 7-6, cîștigînd cu 7-0 în tiebreak.
Astfel, Sorana Cîrstea a ajuns pe locul 21, o performanță pe care o atinsense acum 13 ani și pe care o poate depăși dacă ajunge în finala de la Roma. Dar nu doar de Roma depinde clasarea Soranei Cîrstea peste ceea ce a reușit acum 13 ani ci în primul rînd de păstrarea acestei forme extraordinare la care a ajuns în ultima vreme.
Dincolo de sumele fantastice pe care le-a cîștigat deja la Roma, 300.000 de euro, povestea pe care o scrie acum Sorana Cîrstea ține de bucuria cu care joacă acum tenis. Fără înverșunare, fără presiuni de nici un fel, Cîrstea impresionează lumea tenisului prin jocul pe care îl etalează.
Gauff sau Andreeva, pare totuna. Ca adversară în semifinală. După ce a trecut de Sabalenka, nimic nu este imposibil.
Sorana Cîrstea poate ajunge top 10, poate ajunge la Turneul Campioanelor și poate rămîne în istoria tenisului românesc.
